Dirijorul Ion Marin numit Consul Onorific al României la Lugano, Elveția
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-ion-marin-numit-consul-onorific-al-romaniei-la-lugano-elvetia/

Dirijorul Ion Marin a primit rolul de Consul onorific al României la Lugano, titulatură ce devine mai mult decât o recunoaştere a eforturilor sale constante de diplomaţie culturală din ultimele decenii, confirmând implicarea sa permanentă în consolidarea relaţiilor bilaterale culturale şi diplomatice dintre Elveţia şi România, în excepţionala sa carieră de aproape 40 de ani de performanţă artistică.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2021

Această numire vine la scurtă vreme după decorarea maestrului Ion Marin de către Republica Franceză cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres) pentru contribuția și angajamentul său în serviciul culturii.

Consulatul onorific este o funcție care se oferă personalităților care trăiesc pe teritoriul unei națiuni în reședință permanentă și care, prin anvergura activității lor profesionale, aduc un important adaos de imagine țării rezidente, consolidând relația diplomatică dintre aceasta și țara de origine, în cazul de față relațiile bilaterale dintre Elveția și România. Instituția Consulului onorific și activitatea consulatelor onorifice aparțin domeniului diplomației consulare – ramură principală a diplomației tradiționale. Astfel, acest rol oficializează ceea ce dirijorul Ion Marin realizează în mod constant de peste 30 de ani, de când locuiește la Lugano, timp în care a devenit un vector cultural al societății locale.

„Este o mare surpriză și o senzație nouă pentru mine, pentru că, deși trăiesc și dirijez la Lugano de peste 30 de ani, nu m-am gândit niciodată la o oficializare a activității mele constante de conectare culturală a Elveției cu România. Lugano este un spațiu în care am ajuns împreună cu familia mea să ne simțim ca acasă, în primul rând pentru că este un oraș care respiră dragoste pentru muzică, pentru cultură în general. În viața mea de zi cu zi, România este permanent în sufletul și mintea mea, așa că inevitabil am ajuns să conectez valorile României cu cele ale locurilor în care activitatea profesională mă poartă, dar cu precădere am îndeplinit acest rol de liant cultural între Elveția și România, iar acum, iată, titulatura de consul onorific creionează cu contururi precise ceea ce deja realizez de peste trei decenii, de când locuiesc aici”, a declarat Ion Marin – Directorul de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Maestrul Ion Marin este recunoscut în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România și Symphonia Mundi, instituite în anul 2011 la inițiativa domniei sale. Din anul 2020, Ion Marin este Prof. Univ. al prestigioasei universități Mozarteum din Salzburg, coordonatorul catedrei de dirijat coral „Claudio Abbado” și conducătorul artistic al activității de concert a acesteia. În 2021, Ion Marin a fost decorat de către Republica Franceză cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres).

Citiţi şi:
09
/08
/14

Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” se va desfășura în perioada 12 – 16 august la Săpânţa. Ediţia de anul acesta include concerte de muzică tradiţională şi simfonică, ateliere de meşteşugărit, degustări de produse locale şi vizite în casele meşterilor din Ţara Maramureşului.

07
/08
/14

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

07
/08
/14

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece orașe, între 23 septembrie și 12 octombrie. Proiectul muzical reunește artiști din șapte țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.

04
/08
/14

Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio propune, pe 21 şi 26 septembrie, două întâlniri de înaltă clasă cu Orchestra Naţională Radio, gazda celei de a doua ediţii a singurului festival al ansamblurilor simfonice radio din Europa. Orchestra Radiodifuziunii Române va concerta acasă, pe scena Sălii Radio, în compania unor dirijori şi solişti de cel mai înalt nivel artistic.