Dirijorul Zubin Mehta, Președintele Onorific al Festivalului Internațional George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-zubin-mehta-presedintele-onorific-al-festivalului-international-george-enescu/

Maestrul Zubin Mehta a acceptat invitaţia de a fi Preşedintele Onorific al Festivalului Internaţional George Enescu pentru ediţia din 2017. Invitaţia a venit la propunerea organizatorilor, pe baza unei decizii luate de comun acord la nivel inter-instituţional.

Un articol de Liliana Matei|3 septembrie 2015

Maestrul Zubin Mehta a declarat: ”De abia aștept să revin în România, aveți cel mai frumos Festival din lume și cel mai minunat public. Fiecare muzician se simte atât de bine aici când se uită în sală și vede zâmbetele oamenilor. Muzicienii români sunt de calitate și trebuie să le mulţumim organizatorilor Festivalului. Am acceptat această propunere pentru că era o ofertă de nerefuzat.”

În cadrul discuțiilor maestrul Zubin Mehta a analizat programul artistic în lucru pentru ediția din 2017, în colaborare cu viitorul director artistic al Festivalului, și l-a aprobat.

Maestrul Zubin Mehta este din 1981 director muzical pe viață al Orchestrei Filarmonicii din Israel, a fost primul dirijor care i-a adus împreună pe aceeaşi scenă pe cei mai mari trei tenori ai lumii: Luciano Pavarotti, Placido Domingo şi Jose Carreras, într-un concert care a rămas unul dintre cele mai bine vândute ale tuturor timpurilor.

Zubin Mehta a fost alături de Festivalul Internaţional George Enescu încă de la ediţia din anul 1964. În anul 1995, în prima sa participare la o ediție post-decembristă a Festivalului Enescu, Zubin Mehta a dirijat pe scena Sălii Alexandru Ioan Cuza, la Casa Poporului. A revenit în repetate rânduri în cadrul Festivalului Enescu, declarând că iubeşte Festivalul şi publicul român.

În edițiile anterioare ale Festivalului Internațional George Enescu a existat această tradiție de a avea un Preşedinte de Onoare şi un Director Artistic: Lordul Yehudi Menuhin şi dirijorul Lawrence Foster (1998), Roman Vlad şi dirijorul Cristian Mandeal (2001), domnul Ioan Holender şi Cristian Mandeal în 2003. În perioada 2005-2015 ambele funcții au fost preluate de către domnul Ioan Holender.

FOTO: Andrei Gîndac

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.