Discurile unei săptămâni împlinite
https://www.ziarulmetropolis.ro/discurile-unei-saptamani-implinite/

Nelson Freire, ansamblul Voces8 şi dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniştii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenţia publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaştere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în faţă luna aceasta.

Un articol de Petre Ivan|2 februarie 2015

Discurile unei săptămâni împlinite

c – din Brazilia, pe marile scene ale lumii

Numele acestui pianist este cunoscut și în România: în 2007 a susținut un recital în cadrul Festivalului Enescu alături de buna lui prietenă, Martha Argerich. Atunci am vrut să intru la Ateneu, dar mi-a fost imposibil, nu puteai să mai arunci nici măcar un ac în sală, așa că am ascultat concertul din carul de înregistrare al radioului, parcat afară: chiar și fără să fii în sală, puteai să-ți dai seama de magia pe care cei doi pianiști reușesc s-o creeze pe scenă.

Deși pentru cei care-l ascultă în mod curent pare să fie imposibil (atât de tânăr și viguros pare), totuși, Nelson Freire a împlinit anul trecut 70 ani, iar casa sa de discuri, celebra casă londoneză Decca, l-a sărbătorit cu o serie de albume care pun în lumină atât prezentul, cât și trecutul acestui pianist brazilian, considerat unul dintre marii interpreți contemporani ai lui Chopin și unul dintre cei mai mari pianiști care activează astăzi la nivel mondial.

Și așa a apărut anul trecut albumul “Radio Days Concertos”, înregistrări realizate de tânărul Nelson Freire între anii 1968 și 1979, nepublicate niciodată până în prezent, dar și un disc pe care Freire interpretează un mare hit al muzicii clasice: Concertul nr.5 “Imperialul” de Ludwig van Beethoven, alături de Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusă de Riccardo Chailly.

Iar în 5 ianuarie 2015, seria aniversară Nelson Freire a fost împlinită cu lansarea unui nou album, pe care pianistul brazilian a înregistrat Concertul nr.2 pentru pian și orchestră de Frederic Chopin și câteva dintre lucrările celebre pentru pian solo ale aceluiași Chopin.

Este un album pe care Radio România Muzical îl difuzează în premieră românească luni, 2 februarie, de la ora 19 (emisiune în reluare duminică, 8 Nelson Freirefebruarie, ora 13.05), disc inclus și campania ‘’Votează discul de muzică clasică al anului 2015” (www.romania-muzical.ro/info/voteaza2015), acolo unde puteți reasculta, afla informații suplimentare și puteți da note discurilor intrate în concurs.

Mai mulți cronicari internaționali deja au scris despre acest disc Chopin care reconfirmă statutul de mare interpret la nivel mondial al brazilianului Nelson Freire. Personalitatea omului Nelson Freire se reflectă și în viziunea sa interpretativă: lipsită de excese, limpede, emoționantă și foarte muzicală.

Dacă tot am amintit de omul Nelson Freire, ar fi de subliniat că el este o vedetă care nu iubește promovarea și interviurile, retras, dar nu neprietenos; este un om excepțional de talentat: gândiți-vă că a început să cânte la pian la doar 3 ani, iar la 12 ani cucerea premiul I la cel mai important concurs de pian din Brazilia lui natală, interpretând Concertul “Imperialul” de Beethoven (!).

Așa că recomand acest disc Chopin pentru seri romantice, dar nu grețos de dulci; pentru cei care iubesc bunul gust și excelența. Nelson Freire și Gurzenich Orchester Koln, dirijor Lionel Bringuier – pe acest album de avut în colecția personală.

Riccardo Chailly și o viziune mereu proaspătă

Chailly este dirijorul italian care va prelua de la Daniel Barenboim directoratul Teatrului Scala din Milano, începând din stagiunea 2017-2018. Este de altfel o revenire la Scala pentru Chailly, care a fost asistentul lui Claudio Abbado pe vremea când regretatul dirijor conducea teatrul milanez.

Din 2005, Riccardo Chailly este dirijorul șef al unuia dintre cele mai bune orchestre germane, Gewandhaus din Leipzig, alături de care a avut câteva succese notabile. Unul dintre ele este înregistrarea în 2014 a integralei simfoniilor de Johannes Brahms, un album considerat de revista britanică Gramophone drept “înregistrarea anului”.

În 2 februarie 2015, Riccardo Chailly și Orchestra Gewandhaus revin în atenție cu un nou disc Brahms, de data aceasta cuprinzând cele două serenade de Johannes Brahms. Sunt două dintre lucrările mai puțin cunoscute și cântate astăzi din creația acestui compozitor romantic german: o ocazie pentru Chailly, recunoscut pentru faptul că și în muzicile mai vechi, el încearcă să redescopere noul.

Dacă încercarea este reușită, puteți să apreciați, ascultând selecțiuni de pe acest album vineri, 6 februarie, de la ora 11.30, la Radio România Muzical.

Lux cu Voces8

Merită să-i cunoașteți și să-i ascultați pe cei 8 membri ai ansamblului coral Voces8, 8 cântăreți britanici care și-au stabilit deja un stil propriu caracterizat prin excelența interpretării unui repertoriu care acoperă o paletă foarte largă de stiluri, de la cel renascentist la cel contemporan, piesele având toate ca notă comună o atmosferă serafică și fluidă.

Adică, exact ce au nevoie cei mai mulți dintre noi, stresați, obosiți, în căutarea calmului și a liniștii.

Voces8 a fost înființat în 2005, dar a apărut în atenția presei internaționale după lansarea primului lor album semnat pentru Decca, apărut în februarie 2014. “Eventide” a fost atunci un remarcabil succes de presă și de vânzări, succes meritat de acest mic cor a cappella care cântă atât de bine – este imposibil să nu admiri vocile curate, limpezi, perfect controlate și integrate în ansamblu ale celor 8 cântăreți, ca și inteligența cu care-și aleg repertoriul.

În 2 februarie 2015, Voces8 își lansează al doilea album apărut la Decca – intitulat simplu “Lux”. Da, lumină: pentru seri întunecoase, pentru momente tensionate găsim pe acest album care reunește într-un mod ingenios și piese renascentiste și lucrări contemporane. Un album de atmosferă pe care-l puteți descoperi și la Radio România Muzical miercuri, 4 februarie, de la ora 11.30.

Albumele prezentate sunt disponibile și în România în magazinele de specialitate și la www.emag.ro sau www.getmusic.ro.

Foto: Discurile unei săptămâni împlinite, Neilson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly –

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.

16
/07
/15

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.