Disney Beauty and The Beast – în decembrie, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/disney-beauty-and-the-beast-in-decembrie-la-bucuresti/

Muzică de Oscar, Tony pentru costume, şi o nemuritoare poveste Disney. În această iarnă, Broadwayul vine la Bucureşti să demonstreze că iubirea învinge întotdeauna. Spectacolele se vor juca în limba engleză, cu subtitrare în limba română (4-6 decembrie, Romexpo). 

Un articol de Liliana Matei|14 noiembrie 2015

În rolurile principale, actorii Briana Rapa și Mark Beyer (USA) ne vor purta de-a lungul acestei povești romantice, magice, pe muzica semnată de Alan Menken. Distribuția 100% internațională a musicalului include 30 de actori și 14 muzicieni.

Dacă aveți un cântec Disney preferat, sunt mari șanse ca Alan Menken, în vârstă de 65 de ani, să-l fi compus. Câștigător al premiilor Oscar, Grammy și Tony, Menken este recunoscut mai ales pentru colaborarea sa din ultimii 20 de ani cu Walt Disney Studios, fiind responsabil pentru coloane sonore ale unor filme de animație precum: Beauty and The Beast, The Little Mermaid, Aladdin, Pocahontas, The Hunchback of Notre Dame, Hercules, Home on the Range și Tangled, cât și ale filmelor Newsies (1992) și Enchanted (2007).

Cu 8 premii Oscar (4 pentru Best Original Score și 4 pentru Best Original Song), doar compozitorul Alfred Newman (9 premii) și Walt Disney însuși (22 premii) au primit mai multe astfel de premii decât Menken. El deține, în prezent, recordul pentru cele mai multe Oscaruri  câștigate de o persoană în viață și a fost desemnat Disney Legend în 2001.

„Broadway este adevărata casă a musicalului american și locul unde actorii visează să joace. Pe lângă calitatea deosebită a producțiilor, mai este și încărcătura istorică a teatrelor și a zonei, locuri cu adevărat magice, în care mergi pentru a te desprinde, timp de câteva momente, de lumea reală și pentru a te lăsa purtat de spectacol”, spune Briana Rapa (Belle). Un talent ieșit din comun, Briana a început cursurile de teatru muzical încă de la vârsta de 8 ani. „M-am pregătit dintotdeauna pentru a ajunge unde sunt astăzi, și sunt profund recunoscătoare pentru acest lucru! A fost visul meu și nu mi-aș dori să fac altceva!”, spune ea. O parte din personalitatea frumoasei Belle a fost împrumutată de scenariști din personajul Jo, interpretat de Katharine Hepburn în filmul „Little Women/Cele patru fiice ale doctorului March“, din 1933.

Cercul Disney în jurul Beauty and The Beast se inchide în 2017, cand e programat să se lanseze în cinematografe și filmul musical „Beauty and the Beast” regizat de Bill Condonn (regizorul Twilight). Filmul va cuprinde cele mai multe dintre cântecele lui Menken și Rice din musicalul de pe Broadway și îi va avea în distribuție pe Emma Watson (Harry Potter saga) și Dan Stevens (Downtown Abbey), în rolurile principale, și pe Emma Thompson (Mrs. Potts) și Ewan McGregor (Lumiere), în rolurile secundare. „Atât filmul, cât și musicalul prezintă teme universale precum iubirea, compasiunea, și faptul că avem foarte multe lucruri de învățat unii de la alții, indiferent de aspectul fizic.

Cred că publicul răspunde la poveștile excepționale indiferent de mediu”, spune Mark Beyer, cel care va juca rolul Bestiei pe scena de la Romexpo, în decembrie. Absolvent al Wright State University’s Professional Actor Training Program (aceași școală pe băncile căreia s-a specializat Nicole Scherzinger în muzică și dans, și unde a debutat cu un rol în musicalul Cats), Mark a mai jucat în roluri precum The Phantom (“The Phantom of the Opera”).

Bazat pe filmul de animație cu același nume, musicalul Disney Beauty and The Beast a avut premiera pe Broadway în 1994, a primit 9 nominalizări la prestigioasele premii Tony și s-a jucat vreme de 13 ani în fața a peste 35 de milioane de spectatori. Încă este una dintre cele mai longevive producții Broadway din toate timpurile, și cu unele dintre cele mai mari încasări.

INFO

Biletele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Vizitați www.eventim.ro pentru mai multe detalii.

07
/08
/15

Câteodată, viața privată a muzicienilor este mai palpitantă decât ficțiunea. Știați că Bach a avut 20 de copii, Mozart avea un umor scatologic, iar Wagner a întreținut relații amoroase scandaloase?

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.

07
/08
/15

Seria concertelor de vară de la Institutul Cultural Român începe luni, 10 august 2015, de la ora 20.00. „De la Edith Piaf la Maria Tănase” se av desfăşura în grădina Institutului Cultural Român, cu Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (baterie).

06
/08
/15

Ediţia a XVl-a a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, (dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte), are în program 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de Casino-ul din Sinaia.

06
/08
/15

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câștigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

04
/08
/15

Știați că instrumentele Filarmonicii din Berlin cântăresc 11 tone, că Yehudi Menuhin a mâncat în cantina muncitorilor din Casa Parlamentului și că Bucureștiul va primi la toamnă peste 20 000 de turiști străini? Ziarul Metropolis v-a pregătit un top al evenimentelor inedite din cadrul Festivalului Enescu. Ediția 2015 începe pe 30 august.

04
/08
/15

În această perioadă are loc la Brăila cea de-a 20-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional de canto „Hariclea Darclée”, patronat de soprana Mariana Nicolesco. Astăzi şi mâine, la Teatrul Municipal din localitate, se desfăşoară etapa finală a competiţiei.

04
/08
/15

Între 5 și 14 august 2015, în grădina verde de la Green Hours are loc Estivalul de Chitară. 10 recitaluri, 18 artiști și multă muzică frumoasă, cu chitare, lăute, triluri de soprană, percuții cu ritmuri colorate, pian, fagot, setar, tanbour, daf și chiar un flaut fermecat.

04
/08
/15

Europa FM și Primăria Mangalia au adus atmosfera muzicii clasice pe plaja dintre Venus și Saturn, duminică 2 august într-un spectacol excepțional în care orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă Oleg Danovski a interpretat teme din musicaluri faimoase, dar și reinterpretări simfonice ale unor hituri pop internaționale la Europa FM Live Symphony.

03
/08
/15

Proiectat de către celebrul arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, Teatrul Scala și-a deschis porțile în urmă cu aproape două secole şi jumătate, într-o zi de 3 august (1778), cu spectacolul ''L'Europa riconosciuta'', a lui Antonio Salieri.

03
/08
/15

Sâmbătă seara publicul brăilean i-a aplaudat cu entuziasm, odată cu toţi tinerii participanţi la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe artiştii chinezi prezenţi la Brăila, care au oferit încântătoare melodii din ţara lor ca omagiu adus evenimentelor muzicale care ne fascinează pe toţi în aceste zile.

31
/07
/15

Printr-o suită de evenimente, cu sprijinul ICR Londra, în spaţii de mare vizibilitate şi prestigiu, capitala britanică va deveni, în următoarele săptămâni, scena unei veritabile veri muzicale româneşti.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.