Disney va cumpara franciza „Războiul stelelor”. Disney a anunţat că va lansa al şaptelea film din serie.
https://www.ziarulmetropolis.ro/disney-va-cumpara-franciza-razboiul-stelelor-disney-a-anuntat-ca-va-lansa-al-saptelea-film-din-serie/

Studiourile Disney au achiziţionat compania de producţie Lucasfilm şi franciza „Războiul stelelor” – una dintre cele mai de succes francize din istoria cinematografiei – şi a anunţat, la scurt timp după încheierea tranzacţiei, că va lansa un al şaptelea film din această serie în 2015. Reprezentanţii studiourilor Disney au anunţat marţi că vor cumpăra compania […]

Un articol de |31 octombrie 2012

Studiourile Disney au achiziţionat compania de producţie Lucasfilm şi franciza „Războiul stelelor” – una dintre cele mai de succes francize din istoria cinematografiei – şi a anunţat, la scurt timp după încheierea tranzacţiei, că va lansa un al şaptelea film din această serie în 2015.

Reprezentanţii studiourilor Disney au anunţat marţi că vor cumpăra compania de producţie cinematografică înfiinţată de George Lucas, creatorul francizei „Războiul stelelor”, pentru suma de 4,05 miliarde de dolari.

„Această tranzacţie combină un portofoliu de conţinuturi de clasă mondială, ce include «Războiul stelelor», una dintre cele mai mari francize de divertisment familial din toate timpurile, cu creativitatea unică a grupului Disney, pe mai multe platforme”, a declarat într-un comunicat de presă patronul grupului Disney, Robert Iger.

Trecerea companiei Lucasfilm în subordinea grupului Disney marchează totodată retragerea lui George Lucas, în vârstă de 68 de ani, de la conducerea companiei pe care a creat-o în 1971. Mâna lui dreaptă, Kathleen Kennedy, o producătoare cu care colaborează de mult timp şi regizorul Steven Spielberg, va prelua preşedinţia Lucasfilm, care va deveni una dintre diviziile de la Walt Disney Company.

„A venit vremea pentru mine să predau «Războiul stelelor» unei noi generaţii de regizori. Întotdeauna am crezut că «Războiul stelelor» va trăi mai mult decât mine şi cred că a fost important pentru mine să fac această tranziţie în timpul vieţii mele”, a declarat George Lucas..

Odată cu franciza „Războiul stelelor”, ale cărei şase filme au generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari pe plan mondial, grupul Disney a achiziţionat una dintre cele mai puternice mărci din cinematografie, profitabilă pe toate suporturile, conform strategiei grupului: cinema, televiziune, media interactive, parcuri tematice, fără a uita nici produsele derivate (şepci, tricouri, insigne, brelcuri, etc.) – George Lucas a fost unul dintre „pionierii” acestor produse în Statele Unite.

Totodată, Disney a anunţat, odată cu achiziţionarea companiei Lucasfilm, că va lansa un al şaptelea film din această serie în 2015, care va fi urmat de alte două producţii, la un interval de „doi sau trei ani” între ele.

Niciun detaliu nu a fost dezvăluit despre identitatea regizorului noului film, nici despre actorii din distribuţie, însă Disney a precizat că George Lucas va fi implicat în producţie, în calitate de „consultat creativ”.

Odată cu Lucasfilm, Disney a achiziţionat şi franciza „Indiana Jones” şi unul dintre liderii mondiali în efecte speciale şi în postproducţie, care a lucrat la francize şi filme de succes, precum „Piraţii din Caraibe”, „Star Trek”, „Deasupra tuturor”, „Avatar” şi „Avengers”.

Disney şi Lucasfilm aveau deja stabilite anumite legături financiare, prin parcurile tematice lansate de uriaşul grup american, care adăpostesc tot felul de atracţii – printre cele mai apreciate fiind parcurile inspirate din francizele „Războiul stelelor” şi „Indiana Jones”.

Achiziţionarea companiei Lucasfilm marchează pentru Disney continuitatea unei politici foarte agresive în domeniul achiziţionării de conţinuturi, ilustrată în ultimii ani prin achiziţionările succesive a companiei Pixar (specializată în filmele de animaţie) şi a diviziei de super-eroi ai grupului Marvel (Iron Man, Captain America, Thor…), surse inepuizabile de filme, seriale televizate, jocuri video şi produse derivate.

Aceste investiţii s-au dovedit extrem de rentabile pentru grupul Disney. Doar în cinematografie, filmul „Povestea jucăriilor 3”, produs de Pixar în 2010, şi „Avengers” inspirat de eroii grupului Marvel, lansat în 2012, au generat încasări de 1,06 miliarde de dolari respectiv 1,5 miliarde de dolari pe plan mondial.

Sursa: Mediafax

21
/11
/14

Orchestra Simfonică din Detroit a cerut locuitorilor din acest oraş, fosta "capitală" a industriei de automobile americane, să înregistreze sunetele din mediul înconjurător pentru a alcătui apoi o simfonie a zgomotelor din viaţa de zi cu zi a urbei.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.

19
/11
/14

În perioada noiembrie – decembrie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematrografică I.L. Caragiale le-a pregătit iubitorior de teatru două spectacole speciale, Cine e fazanul, de Georges Feydeau şi Fundătura, după un text de Maxim Gorki

19
/11
/14

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.