Dispărut la miezul nopții
https://www.ziarulmetropolis.ro/disparut-la-miezul-noptii/

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

Un articol de Dana Ionescu|25 iunie 2021

În Auvers-sur-Oise ajungi cu mașina, de la Paris, în cel mult o oră. Acolo s-a refugiat pentru câțiva ani pictorul Paul Cézanne și acolo e posibil să fi pictat un tablou cunoscut sub mai multe titluri: „Auvers-sur-Oise”, simplu, sau „Peisaj în Auvers-sur-Oise”. Nu e sigur că el e realizat chiar sub cerul senin din acel colț de natură sau din amintirile luminoase ale artistului, dar cert este că el aparține anilor 1879-1880, când acesta petrecuse deja cel puțin câteva veri în satul francez.

Lucrarea pictată pe pânză de artistul francez a cărui operă va deveni din ce în ce mai importantă a fost cumpărată de colecționarul Victor Choquet, susținător al impresionismului, direct de la pictor și a rămas multă vreme în familie. Mai târziu a ajuns în proprietatea lui Bruno Cassirer, apoi a fiicei lui, Sophie. După moartea acesteia, tabloul a ajuns, pe post de taxă de moștenire, la Ashmolean Museum de la Oxford University. Două decenii a stat în rama lui, alături de alte capodopere impresioniste, dar și de creații lipsite de notoritate. Până într-o noapte, când parcă a devenit protagonist într-un film de suspans, intrând într-o nouă etapă din posteritatea lui ce părea netulburată.

Anul Nou aduce un hoț la muzeu

1999 începe, cum e obiceiul, cu un joc de artificii. La Oxford University, în primele ore ale anului nou, petrecerea e în toi. Dar la scurtă vreme după miezul nopții la Ashmolean Museum se aude alarma și imediat sosesc pompierii, anunțați că în galeria de artă a izbucnit un incendiu.

Vine și poliția, dar numai pentru a constata că incendiul nu există. Autoritățile se dezmeticesc greu, căci peredeau de fum e eficientă. Își croiesc drum spre galeria întunecată și dau de o ramă goală azvârlită pe jos. Din ea lipsește o creație estimată la 3 milioane de lire sterline: „Auvers-sur-Oise” de Paul Cézanne. Christopher Brown, directorul muzeului, vine degrabă de la Londra și descoperă la locul faptei o scenă ca după un jaf într-o locuință.

Povestea peisajului pictat de Cézanne în vremea prieteniei cu pictorul Camille Pissaro, cu care colinda pajiștile și picta în aer liber, continuă sub aceeași perdea de fum. Efectele fumigenei folosite de hoț în acțiunea lui meticulos planificată sunt remarcabile. De atunci, tabloul impresionistului francez nu a mai fost văzut de nimeni. Cel puțin, nu în public. Cu o singură excepție, dar și aceea falsă: într-un bar, unde au ajuns și investigatorii. Însă doar ca să afle că e o copie, pictată de proprietarul iubitor de artă al locului.

Au trecut mai bine de 20 de ani de la jaful comis la miezul nopții de un hoț înarmat cu fumigene, o scară de frângie, cu care trece prin bibliotecă pentru a ajunge în galerie, un cuțit, cu care desface din rama lui pânza prețioasă, care nu opune rezistență și pe care jos, în stânga, se deslușește numele artistului scris cu roșu. Cu tot ajutorul experților în artă și în piața neagră, investigatorii nu au detectat nici tabloul, nici hoțul, nici măcar vreo ipoteză consistentă. Și e foarte probabil ca în timpul acesta peisajul liniștit, pictat de Cézanne într-un sat nu departe de Paris să-și trăiască senin eternitatea în vreo colecție privată, departe de ochii curioșilor oarecare. La așa o celebritate, posibilitatea ca el să-i fi fost vândut unui cumpărător cunoscător e foarte mică, susțin experții, din motive lesne de înțeles.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.