„Distanța dintre mine și mine”. Nina ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/distanta-dintre-mine-si-mine-nina-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM „Distanţa dintre mine şi mine” (2018), de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambiţios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei şi arhivele din timpul comunismului.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 martie 2019

Așezată pe canapea în apartamentul ei din New York, cu țigara în mână, cu ceva whisky în pahar și cu chipul zâmbitor şi luminos inconfundabil care acaparează cadrul, Nina Cassian vorbește despre trecutul ei. O face cu greutate, din cauza vârstei, dar cu umor, detașare și sinceritate.

Este convenția aparent simplă aleasă de Mona Nicoară și Dana Bunescu pentru a o filma pe scriitoare în documentarul lor „Distanța dintre mine și mine” (titlul este luat din jurnalul Ninei Cassian), pornit de la o idee a producătoarei Ada Solomon. Filmările au avut loc în 2013, când poeta avea 89 de ani, cu doar câteva luni înainte de decesul ei din aprilie 2014, ceea ce, retrospectiv, sporește încărcătura emoțională a imaginilor.

Însă în ciuda acestei mizanscene rigide, carisma extraordinară a scriitoarei, inteligența ei sclipitoare și luciditatea care alungă orice urmă de autocomplezență construiesc un portret foarte viu și atașant.

Este o reală plăcere să o vezi și să o asculți vorbind despre viața ei – aspectul fizic care i-a creat complexe, idealurile comuniste din tinereţe, bărbaţii pe care i-a iubit, traseul din lumea literară românească, relaţia cu regimul totalitar tot mai insuportabil, care a şi făcut-o de altfel să rămână în America în 1985, după uciderea disidentului Gheorghe Ursu, unul dintre bunii săi prieteni.

Iar Mona Nicoară şi Dana Bunescu au grijă să păstreze în montaj unele dintre cele mai relevante şi cinematografice momente, probabil definitorii pentru felul de a fi al scriitoarei – de la seninătatea cu care priveşte în urmă şi până la fragilitatea fizică. O fragilitate ce nu poate totuşi şterge urmele energiei vitale care a făcut-o de altfel una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite scriitoare.

Cele două realizatoare nu se opresc totuşi la acest nivel, deşi filmul ar fi putut la fel de bine să fie construit doar din fragmente de interviuri, fără să piardă din anvergură.

Mona Nicoară şi Dana Bunescu merg însă mai departe. Ele propun un montaj elaborat, în care memoria personală a Ninei Cassian este pusă în dialog, uneori complementar, alteori contradictoriu, cu memoria oficială, dată de arhive.

Arhive care sunt la rândul lor foarte diferite, de la fotografii din dosarul ei de urmărire de la Securitate şi interviuri literare şi lecturi la televiziune şi până la fragmente de jurnale de actualităţi şi de documentare Sahia de propagandă bazate pe texte ale ei sau cu compoziţii muzicale ale ei.

Însă cele două perspective nu devin în niciun moment redundante – fie se completează, fie se subminează, astfel că portretul scriitoarei, redat în bună măsură după o structură narativă cronologică, prinde tot mai multe nuanţe, câştigă profunzime şi dinamism, pe măsura personalităţii Ninei Cassian şi a perioadelor istorice pe care le-a trăit.

Uneori acest dialog între memoria personală şi arhiva oficială este unul direct, rezultat din mizanscena gândită de Mona Nicoară şi Dana Bunescu  – ca în scenele emoţionante în care Nina Cassian este pusă să vadă sau să asculte înregistrări video sau audio cu ea de acum câteva decenii.

Spontaneitatea reacţiilor sale, care variază de la impulsul firesc al nostalgiei la o autoderiziune jucăuşă ce sugerează o împăcare deplină cu sine, este dezarmantă. La fel ca întregul film.

„Distanţa dintre mine şi mine” intră în cinematografe vineri, 8 martie, fiind distribuit de Rollercoaster PR.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.