Divan Film Festival – Povești urbane din Balcani
https://www.ziarulmetropolis.ro/divan-film-festival-povesti-urbane-din-balcani/

Astăzi, 20 august, începe cea de-a şaptea ediţie a Divan Film Festival, singurul festival de film balcanic din România. Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 august, au loc proiecţii de film în Craiova (în aer liber în Centrul Vechi şi la Cinema Inspire), după care evenimentul va continua în Portul Cultural Cetate până pe 28 august.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2016

Din programul Divan Film Festival, a cărui temă este anul acesta “Povești urbane din Balcani”, fac parte 10 filme de lungmetraj, 26 de scurtmetraje balcanice și 3 filme de mediumetraj.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc sâmbătă, ora 21.30, cu Moarte în Sarajevo/ Death in Sarajevo, ultimul film al lui Denis Tanović, filmul câștigător al trofeului Ursul de Argint și al premiului FIPRESCI la Berlinale 2016.

Duminică, de la aceeași oră, va rula filmul Parada, care va fi reluat marți în Portul Cultural Cetate, în prezența regizorului Srjdan Dragojević, unul dintre invitații festivalului. Parada aduce în atenția publicului două subiecte sensibile din acest colț al Europei: drepturile homosexualilor și implicit homofobia balcanică.

Renumiții artiști Maria Răducanu și Marius Mihalache vor susține două concerte la Divan Film Festival: sâmbătă, ora 20.30 (Maria Răducanu), în Centrul Vechi al Craiovei, respectiv luni, ora 19.00, (Marius Mihalache), în Port Cultural Cetate.

Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va fi prezentată de actrița de teatru Aida Economu, împreună Adrian Teleșpan, fost producător TV și autor al romanului “Cimitirul”.

Foto: Divan Film Festival – divanfilmfestival.ro

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.