De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un … imn.
Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|1 octombrie 2014
E ceva, sau mai bine spus e mai mult decât nimic. Dacă tot avem chelie, de ce să nu ne punem o tichie de mărgăritar? Ghinion curat, tichia nu e de mărgăritar ci e rezultatul unei ponoseli mintale demne de o cauză mai rea.
O necesară precizare, au mai existat cântecele, insipide, care au avut pretenţia că reprezintă imnul echipei naţionale. Cum au venit, aşa s-au dus, neştiute, necunoscute. Ca să pună moţ la tichie, autorii, trupa Iris, au băgat printre versuri (hai să le spunem aşa) şi o zicere a tribunei: „Hai pe ei, pe mama lor!”, (toţi adversarii noştri or fi fraţi având o singură mamă?) chipurile la presiunea suporterilor.
Păi dacă lucrurile stau aşa şi suntem sensibili la dorinţele peluzelor profunde, de ce să nu împănăm noul imn al tricolorilor cu celebrele ****, ––, ////, atât de prezente în gurile de fani neduşi la biserică. Dorind să ne servească şi o explicaţie, Nelu Dumitrescu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris, ne-a povestit că respectiva scandare se regăseşte deja în vocabularul suporterilor şi suplimentar ne-a făcut o scurtă istorie a filmului american din anii 70, care a fost luat cu asalt de
înjurături şi treptat lumea s-a obişnuit cu ele.
Cum însă ****, ––, //// sunt înfipte şi mai abitir în vocabular şi dăm de ele în tramvai sau autobuz, nu doar pe stadion, ar merita şi ele o soartă mai bună. Iar în materie de film de ce să ne raportăm doar la un anumit gen, şi filmele pornografice au o istorie a lor, şi e imposibil să nu fi livrat nişte gesturi şi replici memorabile. Dacă tot e să deschidem un drum, hai să facem un bulevard al prostului gust, de ce să ne mulţumim doar cu o ulicioară. Am ascultat „imnul” de mai multe ori, îmi pare imposibil de reprodus de către un cor de peluză…cu excepţia versului mai sus citat.
Apropo de Iris, o părere absolut personală, trupa fără Cristi Minculescu este exact ca o sarma fără carne, ceapă şi orez- multă varză acră. În ceea ce îl priveşte pe Răzvan Burleanu rămân la o părere la fel de personală, e printre puţinii care prin (in)activitatea sa mă pot face să-l regret pe Mircea Sandu, ceea ce, trebuie să recunosc, nu e puţin lucru. Urmează meciul cu Ungaria şi fac o recomandare, cu speranţa că nu mă va pune la colţ preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: hai să învăţăm măcar imnul naţional!
PS
După Campionatul Mondial / Mondialul Metropolis am promis că revin.
Prezent!
Foto: Imn, Iris – frf
