Doar un imn să vă mai cânt!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doar-un-imn-sa-va-mai-cant/

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un … imn.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|1 Octombrie 2014

E ceva, sau mai bine spus e mai mult decât nimic. Dacă tot avem chelie, de ce să nu ne punem o tichie de mărgăritar? Ghinion curat, tichia nu e de mărgăritar ci e rezultatul unei ponoseli mintale demne de o cauză mai rea.

O necesară precizare, au mai existat cântecele, insipide, care au avut pretenţia că reprezintă imnul echipei naţionale. Cum au venit, aşa s-au dus, neştiute, necunoscute. Ca să pună moţ la tichie, autorii, trupa Iris, au băgat printre versuri (hai să le spunem aşa) şi o zicere a tribunei: “Hai pe ei, pe mama lor!”, (toţi adversarii noştri or fi fraţi având o singură mamă?) chipurile la presiunea suporterilor.

Păi dacă lucrurile stau aşa şi suntem sensibili la dorinţele peluzelor profunde, de ce să nu împănăm noul imn al tricolorilor cu celebrele ****, —–, ////, atât de prezente în gurile de fani neduşi la biserică. Dorind să ne servească şi o explicaţie, Nelu Dumitrescu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris, ne-a povestit că respectiva scandare se regăseşte deja în vocabularul suporterilor şi suplimentar ne-a făcut o scurtă istorie a filmului american din anii 70, care a fost luat cu asalt deimn înjurături şi treptat lumea s-a obişnuit cu ele.

Cum însă ****, —–, //// sunt înfipte şi mai abitir în vocabular şi dăm de ele în tramvai sau autobuz, nu doar pe stadion, ar merita şi ele o soartă mai bună. Iar în materie de film de ce să ne raportăm doar la un anumit gen, şi filmele pornografice au o istorie a lor, şi e imposibil să nu fi livrat nişte gesturi şi replici memorabile. Dacă tot e să deschidem un drum, hai să facem un bulevard al prostului gust, de ce să ne mulţumim doar cu o ulicioară. Am ascultat „imnul” de mai multe ori, îmi pare imposibil de reprodus de către un cor de peluză…cu excepţia versului mai sus citat.

Apropo de Iris, o părere absolut personală, trupa fără Cristi Minculescu este exact ca o sarma fără carne, ceapă şi orez- multă varză acră. În ceea ce îl priveşte pe Răzvan Burleanu rămân la o părere la fel de personală, e printre puţinii care prin (in)activitatea sa mă pot face să-l regret pe Mircea Sandu, ceea ce, trebuie să recunosc, nu e puţin lucru. Urmează meciul cu Ungaria şi fac o recomandare, cu speranţa că nu mă va pune la colţ preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: hai să învăţăm măcar imnul naţional!

PS

După Campionatul Mondial / Mondialul Metropolis am promis că revin.

Prezent!

Foto: Imn, Iris – frf

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

Page 3 of 1112345...10...Last »