Doar un imn să vă mai cânt!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doar-un-imn-sa-va-mai-cant/

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un … imn.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|1 octombrie 2014

E ceva, sau mai bine spus e mai mult decât nimic. Dacă tot avem chelie, de ce să nu ne punem o tichie de mărgăritar? Ghinion curat, tichia nu e de mărgăritar ci e rezultatul unei ponoseli mintale demne de o cauză mai rea.

O necesară precizare, au mai existat cântecele, insipide, care au avut pretenţia că reprezintă imnul echipei naţionale. Cum au venit, aşa s-au dus, neştiute, necunoscute. Ca să pună moţ la tichie, autorii, trupa Iris, au băgat printre versuri (hai să le spunem aşa) şi o zicere a tribunei: „Hai pe ei, pe mama lor!”, (toţi adversarii noştri or fi fraţi având o singură mamă?) chipurile la presiunea suporterilor.

Păi dacă lucrurile stau aşa şi suntem sensibili la dorinţele peluzelor profunde, de ce să nu împănăm noul imn al tricolorilor cu celebrele ****, ––, ////, atât de prezente în gurile de fani neduşi la biserică. Dorind să ne servească şi o explicaţie, Nelu Dumitrescu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris, ne-a povestit că respectiva scandare se regăseşte deja în vocabularul suporterilor şi suplimentar ne-a făcut o scurtă istorie a filmului american din anii 70, care a fost luat cu asalt deimn înjurături şi treptat lumea s-a obişnuit cu ele.

Cum însă ****, ––, //// sunt înfipte şi mai abitir în vocabular şi dăm de ele în tramvai sau autobuz, nu doar pe stadion, ar merita şi ele o soartă mai bună. Iar în materie de film de ce să ne raportăm doar la un anumit gen, şi filmele pornografice au o istorie a lor, şi e imposibil să nu fi livrat nişte gesturi şi replici memorabile. Dacă tot e să deschidem un drum, hai să facem un bulevard al prostului gust, de ce să ne mulţumim doar cu o ulicioară. Am ascultat „imnul” de mai multe ori, îmi pare imposibil de reprodus de către un cor de peluză…cu excepţia versului mai sus citat.

Apropo de Iris, o părere absolut personală, trupa fără Cristi Minculescu este exact ca o sarma fără carne, ceapă şi orez- multă varză acră. În ceea ce îl priveşte pe Răzvan Burleanu rămân la o părere la fel de personală, e printre puţinii care prin (in)activitatea sa mă pot face să-l regret pe Mircea Sandu, ceea ce, trebuie să recunosc, nu e puţin lucru. Urmează meciul cu Ungaria şi fac o recomandare, cu speranţa că nu mă va pune la colţ preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: hai să învăţăm măcar imnul naţional!

PS

După Campionatul Mondial / Mondialul Metropolis am promis că revin.

Prezent!

Foto: Imn, Iris – frf

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.