Doar un imn să vă mai cânt!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doar-un-imn-sa-va-mai-cant/

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un … imn.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|1 octombrie 2014

E ceva, sau mai bine spus e mai mult decât nimic. Dacă tot avem chelie, de ce să nu ne punem o tichie de mărgăritar? Ghinion curat, tichia nu e de mărgăritar ci e rezultatul unei ponoseli mintale demne de o cauză mai rea.

O necesară precizare, au mai existat cântecele, insipide, care au avut pretenţia că reprezintă imnul echipei naţionale. Cum au venit, aşa s-au dus, neştiute, necunoscute. Ca să pună moţ la tichie, autorii, trupa Iris, au băgat printre versuri (hai să le spunem aşa) şi o zicere a tribunei: „Hai pe ei, pe mama lor!”, (toţi adversarii noştri or fi fraţi având o singură mamă?) chipurile la presiunea suporterilor.

Păi dacă lucrurile stau aşa şi suntem sensibili la dorinţele peluzelor profunde, de ce să nu împănăm noul imn al tricolorilor cu celebrele ****, ––, ////, atât de prezente în gurile de fani neduşi la biserică. Dorind să ne servească şi o explicaţie, Nelu Dumitrescu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris, ne-a povestit că respectiva scandare se regăseşte deja în vocabularul suporterilor şi suplimentar ne-a făcut o scurtă istorie a filmului american din anii 70, care a fost luat cu asalt deimn înjurături şi treptat lumea s-a obişnuit cu ele.

Cum însă ****, ––, //// sunt înfipte şi mai abitir în vocabular şi dăm de ele în tramvai sau autobuz, nu doar pe stadion, ar merita şi ele o soartă mai bună. Iar în materie de film de ce să ne raportăm doar la un anumit gen, şi filmele pornografice au o istorie a lor, şi e imposibil să nu fi livrat nişte gesturi şi replici memorabile. Dacă tot e să deschidem un drum, hai să facem un bulevard al prostului gust, de ce să ne mulţumim doar cu o ulicioară. Am ascultat „imnul” de mai multe ori, îmi pare imposibil de reprodus de către un cor de peluză…cu excepţia versului mai sus citat.

Apropo de Iris, o părere absolut personală, trupa fără Cristi Minculescu este exact ca o sarma fără carne, ceapă şi orez- multă varză acră. În ceea ce îl priveşte pe Răzvan Burleanu rămân la o părere la fel de personală, e printre puţinii care prin (in)activitatea sa mă pot face să-l regret pe Mircea Sandu, ceea ce, trebuie să recunosc, nu e puţin lucru. Urmează meciul cu Ungaria şi fac o recomandare, cu speranţa că nu mă va pune la colţ preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: hai să învăţăm măcar imnul naţional!

PS

După Campionatul Mondial / Mondialul Metropolis am promis că revin.

Prezent!

Foto: Imn, Iris – frf

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.