„Doctoră” sau „doctoriță”? Cum e corect?
https://www.ziarulmetropolis.ro/doctora-sau-doctorita-cum-e-corect/

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

Un articol de Monica Andronescu|23 ianuarie 2020

Înaintăm, așadar, spre un spital, fără nicio tragere de inimă. Mergem pentru că trebuie. Avem o programare, dar asta nu e o garanție că se va respecta ora. Acolo totul e imprevizibil, un pacient poate sta în cabinet mai mult decât altul.

După un drum într-un autobuz plin-ochi, în care pasagerii care nu ascultă muzică în căști clevetesc tare, să le știe toată lumea nemulțumirile, ai de mers pe jos o porțiune. Moloz, lopeți, borduri nemontate, mașini parcate unde nu trebuie. Știți peisajul, nu e nevoie să insistăm. Din când în când, câte un lucrător privește sedus la o domnișoară coborâtă din revistele de modă și fluieră admirativ. „Ai văzut-o, bă, p-aia? Belea dă belea!” Sau: „Te-aș loa acasă, să mor io!”

Însă ce e frumos ne place tuturor sau multora dintre noi, așa că nu putem decât să zâmbim și să ne vedem de treburile noastre. Mai e puțin și ajungem, încă un fel de părculeț de traversat și gata. Intrăm în spital, trecem pe lângă un chioșc cu „de toate” – la prețuri mai mari, că, de, e „la botul calului”, pentru bolnavi – și pătrundem pe un culoar întunecos și rece. La capătul lui, „luminița” pâlpâie, se întrevăd oameni și se aud șușoteli. Ba chiar cuvinte întregi și exprimări inteligibile de la pacienții scoși din pepeni sau doar dezamăgiți: „Doctora nu mai stă mult azi. Nu ne poate vedea pe toți. A spus asistenta”, zice o doamnă nici tânără, nici în vârstă. „Mai e o doctoră”, răspunde un domn dornic să fie de ajutor, „dar vine numai de două ori pe săptămână aici”.

Pentru majoritatea celor care folosesc cuvântul, „doctoră” este sinonim cu „doctoriță”, fără îndoială. Numai că „doctoră” nu există în limba română, care are substantivul feminin „doctoriță”, echivalentul masculinului „doctor”. Rezultat simplu din alipirea unui sufix feminin, „-iță”, la varianta masculină, „doctoriță” funcționează în limbă perfect legal și moral, dacă ne e permisă gluma. Gramatical, se încadrează în modelul derivatelor din substantivul masculin plus sufix de feminin: „școlar-școlăriță”, „ospătar-ospătăriță”, „hangiu-hangiță” etc.

În fine, în ciuda comentariilor de pe hol, noi așteptăm, totuși, ca doctorița la care avem programare să ne primească, așa cum am stabilit telefonic, pentru o consultație.

Concluzie:

Este corectă varianta „doctoriță”. „Doctoră”, varianta incorectă, se datorează probabil și preluării, când nu e cazul, a celuilalt model frecvent la noi: „avocat-avocată”, „inginer-ingineră”.

11
/02
/15

... spunea Lucian Blaga în poezia „Izvorul nopţii“. Se întâmplă însă ca unii „îndrăgostiţi“ - mai puţin de gramatică - să-şi exprime sentimentele faţă de persoana adorată prin apelativul „Frumoas-o“ transcris într-un sms debordând de siropeli sau într-un comentariu la o poză de pe Facebook.

03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

15
/01
/15

Bine vă regăsesc! În primul rând, vreau să vă urez un Nou An Fericit, pe parcursul căruia să aveți parte de cât mai multe motive să vă bucurați și să vă simțiți împliniți. Desigur, sper să fie un an în care să explorăm împreună limba română.

10
/12
/14

Se poate întâmpla să fim convinși că știm semnificația unui cuvânt și să aflăm, surprinși, că eram în eroare. Până să cunoaștem sensul corect, cu siguranță am căzut în capcanele pleonasmelor.

04
/12
/14

De ce scriem cu un singur „n” și de ce cu doi „n”? În limba română, nu întâlnim foarte des cuvinte în cadrul cărora să dublăm litere. De aceea, atunci când trebuie să o facem pot apărea confuzii.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

29
/10
/14

Numeralul de identificare ne dă, de multe ori, bătăi de cap. Lucrurile sunt mai complicate deoarece, în timp, folosirea lui în limbajul vorbit a suferit câteva modificări care au fost, până la urmă, acceptate ca norme gramaticale.

08
/10
/14

În cazul acordului dintre subiect și predicat atunci când avem de-a face cu substantivul colectiv „majoritatea”, trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale, cât și de înțelesul logic avut de termenul respectiv în propoziții sau fraze.

30
/09
/14

Citind o carte despre stres, „Cum să te aperi de stres”, de Patrick Légeron, pentru a-i înțelege mecanismele și modul în care ne afectează viața, am descoperit că autorul oferă și o origine semantică a termenului, care merge dincolo de explicația din dicționar despre proveniența acestuia.

16
/09
/14

Sau... spune-ți brașoave? Din exces de zel sau neștiință, mulți adaugă greșit o cratimă atunci când conjugă verbe – lua-ți, lasă-ți, face-ți etc. Desigur, uneori trebuie folosită cratima. O singură întrebare ne desparte de răspunsul corect! Ce rol joacă „ți” în mesajul transmis?

03
/09
/14

E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviștii și istoricii au ipoteze și explicații pentru „nașterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalități de a le verifica. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „mujdei”.

20
/08
/14

Ghilimelele sunt, uneori, semne de punctuație uitate de cei care scriu. Din grabă sau neștiință, ignorăm importanța folosirii lor în multe cazuri. Pare o problemă minoră, însă, ca orice regulă a scrierii în limba română, utilizarea semnelor citării are rolul ei.

30
/07
/14

Cine este agramat? Un om care face erori elementare de limbă. Este des întâlnită greșeala prin care în locul lui „agramat” este folosit termenul „anagramat”, adică participiul trecut al verbului „a anagrama”. Ce înseamnă „a anagrama”? A modifica ordinea literelor unui cuvânt pentru a obține un alt cuvânt.

Pagina 2 din 41234