Docuart Fest 2014, la Cinemateca Eforie
https://www.ziarulmetropolis.ro/docuart-fest-2014-la-cinemateca-eforie/

“România face documentar” exprimă simplu şi concis dorinţa de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce poveşti reale din viaţă, nemodificate şi spuse întru totul aşa cum sunt. De aceea, poveştile filmate despre români, aparţinând unor români participanţi la festival, demonstrează că România poate şi face documentar.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2014

Aceleași idei l-au încercat și pe Voicu-Dan Dragomir, artistul din mâinile căruia a luat naștere afișul festivalului de anul acesta. Pe lânga concretizarea imaginii acesteia a festivalului, există certitudini în ceea ce privește proiecțiile de film și sesiunile de Q&A care le vor însoți la final.

Aceste discuții cu întrebări și răspunsuri vor lua loc după fiecare proiecție în parte, între publicul care își poate satisface curiozitățile și realizatorii producțiilor. De asemenea, în cele 5 zile de festival vor fi ținute trei sesiuni de master class, de profesioniști din domeniu, delegați să discute pe diverse teme.

“Funcția sintactică și semantică a montajului” este prima sesiune de master class din festival, ținută de Dana Bunescu, inginer de sunet și monteur, joi, 2 octombrie de la ora 11:00.

Numele ei este prezent pe genericele celor mai premiate filme din cinematografia noastră, lucrând pe partea de montaj la “Poziția copilului”, “aici…adică acolo”, “Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, “Amintiri din Epoca de Aur” 1 și 2, “Cealaltă Irina”, “Felicia, înainte de toate”, “Afacerea Tănase“ sau “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.

De asemenea, pe partea de sunet Dana se poate lăuda cu filme precum “După dealuri”, “Legături bolnăvicioase”, “Exploratorul”, “Marele jaf comunist” sau “Omul cu o mie de ochi”, acestea fiind doar câteva nume.

A doua sesiune de master class va fi pe 3 octombrie, când Paula Herlo, jurnalistă distinsă cu numeroase premii naționale si internaționale, va vorbi despre documentarul de investigație, dezvăluind secretele acestui gen cinematografic.

Florin Iepan încheie seria celor 3 sesiuni de master class pe 4 octombrie, și va introduce publicul în lumea documentarului istoric, vorbindu-ne despre responsabilitatea și libertatea de a interveni în conținutul poveștii, în “Documentarul istoric, filmul cu rol de document”.

Docuart Fest

Cu alte cuvinte, de pe 1 pe 5 octombrie, la Cinemateca Eforie sunt numeroase proiecții de film de urmărit, povești impresionante de cunoscut și lucruri de aflat pe care nu le întâlnești în fiecare zi, cu prilejul București Docuart Fest 2014.

Foto: Docuart Fest 2014 – festival.docuart.ro

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.