Docuart.ro devine un portal complex al documentarului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/docuart-ro-devine-un-portal-complex-al-documentarului-romanesc/

În vara lui 2016, platforma online docuart.ro îşi măreşte consistent spaţiul dedicat mişcării documentariste româneşti şi internaţionale.

Un articol de Liliana Matei|6 august 2016

Cinefilii și cineaști români au acum la dispoziție o platformă extinsă unde vor afla cele mai complexe informații despre documentarul românesc și despre cum se integrează genul în tendințele cinematografice actuale. Această inițiativă vine în continuarea preocupării Docuart.ro pentru informare, educare și culturalizare.

În urma finanțării acordate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) pentru proiecte editoriale, la secțiunea Noile Media, Docuart va pune la dispoziția cineaștilor, producătorilor, cinefililor și tuturor celor interesați de mișcarea documentaristă românească interviuri, reportaje, analize, cronici de film și de carte, topuri, recomandări și podcasturi culturale – un conținut extrem de variat prin care docuart.ro devine un instrument de promovare a cinematografiei românești și europene. Proiectul este finanțat pe o perioada de 4 luni, 1 august – 30 noiembrie 2016.

„Documentarul românesc trăiește o veritabilă explozie: de pildă, pentru festivalul Docuart din toamnă, s-au înscris în jur de 70 de filme, dintre care foarte multe studențești. E chiar o mini-industrie! Însă e vorba și de o criză de supraproducție, în condițiile în care există foarte puține ocazii ca acești cineaști să-și proiecteze operele pentru public. Noi ne propunem să corectăm acest lucru. Vrem să le dăm tinerilor documentariști <<o voce>>, o platformă pentru a-și populariza filmele, o ocazie de a polemiza despre documentar, de a-și îmbogăți cultura cinematografică și universul teoretic”, spune Anca Grădinariu, redactor șef al platformei culturale.

Pe site-ul Docuart.ro se vor putea viziona, în continuare, documentare autohtone, producții vechi și noi. Pentru publicul internațional interesat de ce se întâmplă în România, vor exista materiale și filme traduse în limba engleză. Un punct forte al platformei continuă să îl reprezinte securitatea materialelor video încărcate pe un server cu siguranță completă.

Platforma dorește să atragă atenția cinefililor de peste granițe, martori ai succeselor cinematografiei românești și, în mod special, a celor autohtoni, unde fenomenul nu se bucură încă de o mare vizibilitate. Docuart construieşte un pod de legătura între public și cineaștii români, dorind să încurajeze deopotrivă cererea și oferta:

“Pentru că stimulăm interesul oamenilor pentru aceste produse, stimulăm implicit producţia de noi creaţii și aducerea în atenţie a celor deja existente. Această idee nu se limitează doar la filmul documentar românesc, ci merge spre promovarea diverselor forme de artă și artişti”, spune Daniela Apostol, președinte Docuart.

Asociația culturală are ca țintă preponderentă publicul tânăr pe care intenționează să îl familiarizeze atât cu elemente cheie ale cinema-ului, cât și cu noul val al regizorilor de documentare. Proiectele organizației susţin cultura și valorile autohtone, patrimoniul cultural cinematografic românesc.

Asociaţia Docuart este un operator cultural reprezentativ pentru domeniul filmului documentar din România și organizează evenimente de promovare și festivaluri de specialitate începând cu anul 2012.

18
/09
/14

Doi dintre cei mai apreciați actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producție – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri și a adunat câteva premii importante.

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy.

15
/09
/14

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale și episoade istorice controversate.

12
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Intrate recent pe marile ecrane, „Captiv” (r. Atom Egoyan) și „Vânătoarea de spioni” (r. Anton Corbijn) sunt două filme de festival care, sub camuflajul unor genuri bine determinate, oferă câteva idei stimulative, dar și lecții instructive de regie.

12
/09
/14

Vineri, după prânzul cel mic. Ultima zi de concurs la Gala HOP. Interviul care urmează s-a consumat pe plaja din Costinești, cu epava pe fundal. Îndrăgita actriță Ana Ularu (29 de ani) este în costum de baie. Nu s-au decis deocamdată câștigătorii Galei, nu vom vorbi despre ei. Chiar și așa, rămân lucruri de spus.

12
/09
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a primit marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. Festival internaţional dedicat comediei realizate de femei, Broad Humor a ajuns la ediţia a noua şi a avut loc în acest an în perioada 5 - 7 septembrie.

10
/09
/14

Cinefilii bucureşteni sunt așteptați la cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014. Premiere, avanpremiere, comedii, drame, filme de ficţiune sau documentare, programul Nopții Albe este, și în acest an, unul extrem de atractiv.