Filmul lui Agnès Varda, Silvana Imam și arta activistă la One World Romania 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentare-de-oscar-un-concert-rap-si-o-lansare-de-carte-la-one-world-romania/

Proiecţia documentarelor „Chipuri, locuri/ Faces Places”, regizat de Agnès Varda, şi „Ultimii bărbaţi din Aleppo/ Last Men in Aleppo”, de Feras Fayyad, nominalizate la ediţia din acest an a premiilor Oscar, concertul suedezei Silvana şi lansarea volumului „Metaforă. Protest. Concept. Performance Art din România şi Moldova” se numără printre evenimentele care vor avea loc la festivalul One World Romania.

Un articol de Petre Ivan|2 martie 2018

La cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania o secţiune este dedicată artiştilor activişti – „Arta care mişcă lumea”.

Pe lângă cele două documentare nominalizate la Oscar, „Faces Places” – premiat la Cannes în 2017 -, şi aclamatul „Last Men in Aleppo”, cincin filme de gen vor fi prezentate în festival:  „Cântecele angajate ale lui Colette Magny”, „Am o mică problemă”, „Când Dumnezeu doarme”, „Poeta” şi „Pavlenski – om şi voinţă”.

Agnès Varda, regizoarea iconică a Noului Val francez, devenită un simpatic monstru sacru al documentarului, a decis să facă acest film, la aproape 90 de ani, împreună cu un tânăr artist vizual, deja celebrul JR. Acest cuplu neașteptat se pornește la drum în căutarea delicioasă a unui rost.

Ce găsesc sunt fragmente din fața mai veche a Franței: muncitori, femei puternice, ce a mai rămas din Jean-Luc Godard – bucăți dintr-un puzzle vizual pe care cei doi le redau lumii în formule vizuale suprinzătoare, încărcate de emoție și substanță, pline de o mândrie și demnitate care intră în conflict direct cu naționalismul și populismul găunos care bântuie tacit în afara fiecărui cadru.

Metaforă. Protest. Concept – Performance art din România şi Moldova

„Chipuri, locuri” a câștigat în 2017 la Festivalul de Film de la Cannes premiul pentru cel mai bun film documentar, dar și Palme de Whiskers, premiul pentru cea mai bună apariție felină.

Toate vor fi proiectate pe 17 martie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Înainte de proiecţii, la ora 12.00, poetele Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu şi Cosmina Moroşan, vor susţine un recital.

După fiecare film, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitate mai multe artiste din România. După ultima proiecţie, va avea loc un concert Ada Milea, la ultimul etaj al MNAC.

Artista rap Silvana este invitata secţiunii „Politicile sexului (LGBTQ)”.

Documentarul cu acelaşi nume – o poveste despre identitate – va fi proiectat în festival. Născută dintr-o mamă lituaniană şi un tată musulman, Silvana Imam cântă rap împotriva patriarhatului şi xenofobiei pe care le întâlneşte zilnic într-o Suedie care traversează schimbări dramatice.

Pe 21 martie, la ora 20.30, ea va fi prezentă la proiecţia filmului de la Apollo111, după care va susţine un concert live.

Pe 20 martie, la ora 14.00, la Arcub, are loc lansarea cărţii „Metaforă. Protest. Concept. Performance Art din România şi Moldova”, semnată de  Raluca Voinea şi Iulia Popovici. Cartea conţine interviuri cu Dan Perjovschi, Szilárd Miklós, Matei Bejenaru, Pavel Brăila, Farid Fairuz, Anca Benera & Arnold Estefán, Nicoleta Esinencu, Alexandra Pirici, Veda Popovici, Candidatura la Preşedinţie, Paul Dunca, Ioana Păun, Simona Dumitriu & Ramona Dima, Florin Flueraş şi Alina Popa.

Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania are loc între 16 şi 25 martie 2018 la Bucureşti.

Foto: One World Romania – facebook

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.