Documentare portret realizate de femei regizor, într-o secțiune specială la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentare-portret-realizate-de-femei-regizor-intr-o-sectiune-speciala-la-ceau-cinema/

Patru documentare portret realizate de femei regizor, între care producţiile româneşti „Timebox”, de Nora Agapi, şi „Popeasca”, de Stanca Radu, vor putea fi văzute în cadrul secţiunii DOC-minică la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|27 iunie 2019

Prezent la numeroase festivaluri, printre care Jihlava, Astra sau One World, documentarul „Timebox” (2018) va fi proiectat în premieră la Timişoara la Ceau, Cinema!, în prezenţa regizoarei Nora Agapi.

Filmul îl are ca protagonist pe Ioan Matei Agapi, tatăl cineastei – un carismatic fotograf şi realizator de documentare din Iaşi, în vârstă de 80 de ani şi posesor al unei colecţii impresionante de filme pe 16 mm care documentează aproape cinci decenii de istorie a României.

„Popeasca” (2017) este un emoţionant documentar cu Stela Popescu, realizat de nepoata ei, regizoarea Stanca Radu, înainte de moartea neaşteptată a îndrăgitei vedete. Cea mai populară actriţă din România îşi dezvăluie în film viaţa, iubirile şi provocările întâlnite de-a lungul carierei.

Valsul Waildheim

Câştigător al prestigiosului Festival Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA) şi laureat cu multe alte premii, „Cealaltă parte a lucrurilor” („The Other Side of Everything”, 2017) este al doilea titlu al regizoarei sârbe Mila Turajlić. Filmul este portretul delicat al unei femei – însăşi mama regizoarei – al cărei trecut reprezintă chiar trecutul țării sale și al Europei în ansamblu.

Premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin, unde a fost inclus în secţiunea Forum, „Valsul Waldheim” („The Waldheim Waltz”, 2018), al apreciatei regizoare austriece Ruth Beckerman, analizează, prin materiale de arhivă, modul în care a fost deconspirat de către Congresul Mondial Evreiesc trecutul controversat din timpul războiului al fostului secreter general al ONU Kurt Waldheim, preşedinte al Austriei între 1986 şi 1992.

Secţiunea DOC-minică, programată în ultima zi de festival şi dedicată filmelor documentare, este susţinută în acest an de ISHO.

Cealalta parte a lucrurilor

Un alt program tradiţional al festivalului, „Filme bănăţene”, este completat cu „Béla Lugosi – Vampirul căzut” (2007), documentarul pe care regizorul timişorean Florin Iepan l-a făcut  despre celebrul actor născut la Lugoj, interpretul Contelui Dracula în filmul american cult „Dracula” (1931). Documenatarul va fi proiectat împreună cu „Nosferatu, fantoma nopţii (1979), de Werner Herzog, pentru a marca tema ediţiei din acest an – filmul noir.

În secţiunea „Filme bănăţene” vor mai putea fi văzute documentarele de scurtmetraj „Omul care a oprit tramvaiele” (2018), pe care jurnalista şi scriitoarea Daniela Raţiu i l-a dedicat cunoscutului poet, publicist şi revoluţionar Ion Mororan, şi „Sub aripa Silviei” (2018), portretul unei îngrijitoare de păsări de la marginea Timişoarei, în regia Aleksandrei Petrov, o tânără realizatoare care este de câțiva ani și voluntară Ceau, Cinema!

În acelaşi calup mai sunt incluse scurtmetrajele de ficţiune „Extrasezon” (2019), un thriller realizat de Ioachim Stroe şi avându-i în distribuţie pe Ana Ularu şi timişoreanul Ovidiu Mihăiţă, şi „Nightwatch” (2018), un film cu vampiri realizat în România de Cristian Plesh, regizor timişorean plecat în America.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat.

Timebox

Abonamentele, care oferă acces la toate proiecţiile din festival, pot fi achiziţionate online, pe site-ul iaBilet.ro. Un abonament general costă 60 de lei, iar un abonament special, care vine la pachet cu un tricou sau o traistă din colecția Ceau, Cinema! şi cu un set de stickere desenate de artiștii colaboratori ai festivalului, costă 100 de lei.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.

Parteneri culturali principali: Fundaţia Art Encounters și Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Evenimentul este realizat de voluntari şi susţinut de: postul de televiziune TNT, Vitas România, Groupama Asigurări, Conceptual Lab by Theo Nissim, ISHO, Consulatul Germaniei la Timişoara, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Goethe, Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar din București, Porsche Timișoara, Restaurantul Vinto, Hotel Timișoara, Pulcinella, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Teatrul Auăleu, Anim`est, Ovride Specialty Cofee, AMBASADA, iaBilet.ro, Primăria Gottlob.

Foto: Ceau Cinema – facebook

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.