Documentarul „Atelier Cehov – Silviu Purcărete”, difuzat în premieră online
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-atelier-cehov-silviu-purcarete-difuzat-in-premiera-online/

Festivalul Naţional de Teatru anunţă difuzarea publică a documentarului „Atelier Cehov – Silviu Purcărete” – un making-of al Atelierului Cehov – Purcărete (organizat de FNT la Sinaia în iulie 2018). Documentarul va fi difuzat miercuri, 17 aprilie 2019, de la ora 22.00, în premieră online pe site-ul www.fnt.ro, pe pagina de Facebook a FNT şi pe contul de Youtube al UNITER.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2019

Pe contul de Facebook al FNT difuzarea documentarului se va face în sistem de premieră live (videoul va fi difuzat timp de o oră și 28 de minute, live, pe Facebook – dându-le tuturor celor interesați posibilitatea să interacționeze prin comentarii, like, love, share etc.).

Atelierul Cehov de la Sinaia, condus de regizorul Silviu Purcărete, s-a desfășurat în perioada 5 – 13 iulie 2018. A fost primul eveniment artistic major organizat în cadrul celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru, la care au fost invitați să participe 18 actori din întreaga țară: Irina Antonie, Cătălina Bălălău, Mădălina Ciotea, Silviu Debu, Andrei Elek, Ada Lupu, Conrad Mericoffer, Paula Niculiță, Alina Petrică, Liviu Pintileasa, Bianca Popescu, Dan Rădulescu, Gabriel Răuță, Ada Simionică, Rareș Florin Stoica, Sânziana Tarța, Istvan Teglaș și Ionuț Vișan.

„Îmi sunt foarte dragi toți actorii pe care i-am cunoscut aici și știu că a fost făcută o selecție foarte bine chibzuită de doamna Marina Constantinescu; și asta e foarte important: ea cunoscându-i bine, a venit cu propunerea unui grup care, într-adevăr, este excelent. Fiecare dintre ei mi s-au părut persoane încântătoare, cu care mi-ar plăcea să lucrez mai departe.” – Silviu Purcărete.

O prezență discretă a fost, pe parcursul întregului eveniment, camera de filmat a cineastului Alexandru Condurache, care a încercat să surprindă instantanee ale acestui laborator de creație, respectând, însă, intimitatea unui astfel de demers artistic. Mărturiile actorilor, momentele-cheie surprinse în timpul activităților desfășurate, precum și ineditul interviu realizat cu regizorul Silviu Purcărete au fost adunate într-un film-document, prezentat publicului în cadrul celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru.

„Ce poţi face când întâlneşti 18 actori extrem de talentaţi şi pe Silviu Purcărete? Te retragi cât mai discret în spatele aparatului de filmat şi încerci să capturezi cât mai fidel cheful de joacă, energia, bucuria, emoţia, talentul creatorilor pe care îi ai în faţă. Unul dintre personajele filmului spune la un moment dat: «…Domnul Silviu Purcărete este o lume fascinantă, e ca o bibliotecă imensă, plină de povești». La Sinaia a fost una dintre ele.” – Alexandru Condurache

Atelierul Cehov–Purcărete s-a desfășurat în spațiile Centrului Cultural Carmen Sylva și ale Cazinoului din Sinaia. Evenimentul a fost organizat de Festivalul Național de Teatru prin UNITER, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Partener principal – BRD Groupe Société Générale.

Atelierele inițiate în cadrul Festivalului Național de Teatru de criticul Marina Constantinescu, directorul Festivalului, fac parte dintr-un amplu proiect de cercetare teatrală și au deja un statut valoric validat. Fiecare atelier este gândit în funcție de particularitatea artistului invitat, așadar poartă amprenta și exprimă personalitatea acestuia. Faptul că se desfășoară într-o perioadă scurtă de timp, face ca fiecare moment să fie valorificat la maximum: se lucrează intens, într-un cantonament în care actorul reînvață să-și antreneze corpul, imaginația și creativitatea, să descopere noi lumi, să reinventeze spații.

A 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 18-27 octombrie 2019.

Foto: Atelier Cehov – Silviu Purcărete – fnt.ro

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.