Documentarul „colectiv”, premiul pentru cel mai bun film românesc la Gala Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-colectiv-premiul-pentru-cel-mai-bun-film-romanesc-la-gala-gopo/

Documentarul „colectiv”, realizat de Alexander Nanau, a fost desemnat, marţi seară, cel mai bun lungmetraj la Gala Premiilor Gopo 2021, care a avut loc la amfiteatrul în aer liber „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Alexander Nanau, absent de la eveniment, a primit şi premiul pentru cel mai bun regizor.

Un articol de Ziarul Metropolis|30 iunie 2021

Documentarul „colectiv”, realizat de Alexander Nanau, a fost desemnat, marţi seară, cel mai bun lungmetraj la Gala Premiilor Gopo 2021, care a avut loc la amfiteatrul în aer liber „Mihai Eminescu” din Bucureşti.

Alexander Nanau, absent de la eveniment, a primit şi premiul pentru cel mai bun regizor.

Toate cele patru premii de interpretare au mers la actori din distribuţia filmului „5 minute”, de Dan Chişu. Diana Cavallioti şi Mihai Călin au fost aleşi cei mai buni actori în roluri principale, iar Emanuel Pârvu şi Elvira Deatcu au primit statuete pentru cele mai bune roluri secundare.

Documentarul „Acasă”, de Radu Ciorniciuc, a primit premiul pentru debut, dar şi trofeul pentru cel mai bun documentar, categorie unde realizatorii „colectiv” nu au dorit înscrierea.

Regizorul şi producătoarea documentarului „Acasă” – Radu Ciorniciuc, respectiv Monica Lăzurean Gorgan

Trofeul pentru cel mai bun scenariu a fost câştigat de Loredana Novak şi Dorian Boguţă, pentru „Urma”, regizat de cel de-al doilea.

Premiul de imagine a ajuns la Oleg Mutu, pentru filmul „Dragoste 2. America” (r. Florin Şerban).

Trofeul pentru montaj a fost obţinut de Alexander Nanau, George Cragg şi Dana Bunescu pentru filmul „colectiv”.

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune a fost ales „În noapte”, de Ana Pasti, cel mai bun scurtmetraj de animaţie, „Moartea şi cavalerul”, de Radu Gaciu, iar cel mai bun scurtmetraj documentar, „Cerbul a trecut prin faţa mea”, de Vlad Petri.

Trofeul pentru tânără speranţă a fost câştigat de Alma Buhagiar, pentru regia filmului de scurtmetraj „Împreună”.

Cel mai bun film european al anului, dintre cele distribuite în cinematografe, a fost ales „În absenţa dumneavoastră”, de Ken Loach.

Actorul Adrian Nicolae a fost amfitrionul celei de-a XV-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, înlocuindu-l pe Alex Bogdan.

Cunoscutul actor Costel Constantin a fost distins cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră, care i-a fost înmânat de actorul Lari Georgescu. De asemenea, scenografa şi creatoarea de costume Doina Levintza a fost omagiată cu Premiul Gopo pentru întreaga activitate. Laudatio i-a fost făcută de actorul Marius Florea Vizante.

Doina Levintza şi Marius Florea Vizante

Două premii speciale pentru întreaga carieră au fost acordate criticului de film Magda Mihăilescu şi sculptorului machetist Enache Hărăbor.

Premiul Publicului, acordat filmului cu cel mai mare succes la box office, a ajuns la lungmetrajul „Miami Bici”, de Jesus del Cerro.

Peste 650 de profesionişti din industria cinematografică au putut vota pentru Premiile Gopo.

04
/08
/21

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

04
/08
/21

Pentru al 15-lea an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 și 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitați speciali: programul include peste 30 de producții, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum și premiere românești în prezența echipelor.

03
/08
/21

Patru prieteni - trei băieți și-o fată - ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi. „Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.