Documentarul #newTogether e proiectat la Iași, la Classix Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-newtogether-e-proiectat-la-iasi-la-classix-festival/

#newTogether, documentarul realizat de Forumul Cultural Austriac Bucureşti, ajunge la Iaşi în cadrul Classix Festival. Proiecţia în prezenţa invitaţilor Dan Lungu (scriitor) şi Andrei Popov (Director Adjunct Forumul Cultural Austriac) va avea loc luni, 14 februarie 2022, orele 17:00, în sala de conferinţe a Casei Muzeelor Iaşi din Str. Vasile Alecsandri nr 6.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2022

În timpul perioadei de carantină (lockdown) instituite după declararea pandemiei de COVID-19 în Europa, Forumul Cultural Austriac București a invitat 60 de artiști din Austria şi România să reflecteze la propriul lor viitor artistic, precum și la modul în care arta lor și comunitățile noastre se pot transforma în timpul şi după finalul crizei sanitare. Intervenţiile video pe care le-au trimis au fost postate pe paginile FCA București şi Radio România Cultural de pe rețelele de socializare. Foarte repede, au atras atenția a zeci de mii de oameni din ambele țări.

Având în vedere acest succes, echipa FCA București a decis să încredințeze regizoarei românce de teatru şi de film, Carmen Lidia Vidu, producția unui documentar de amploare, plecând de la materialele video ale artiștilor participanţi. Documentarul #newTogether este un adevărat dicţionar al ideilor şi stărilor din perioada pandemiei şi, totodată, un proiect inedit în peisajul cinematografic local. El a fost iniţiat şi produs, cu titlu de pionierat, de un institut cultural (străin), actor al diplomaţiei culturale, şi nu de o companie de producţie de film.

„Descoperiți #newTogether pentru că e fascinant! Un fel de puzzle de care ar fi fost mândru și Orson Welles, un puzzle dadaist de imagini, cu desene atât de bine potrivite… O experiență senzațională!” menționează Irina Margareta Nistor, Vocea Filmelor.

Carmen Lidia Vidu, regizoarea documentarului, menționează: „#newTogether este un proiect necesar. E o formă de dialog în izolare, e o mărturie de la Momentul Zero. Fragilitatea noastră, vulnerabilitatea, frica au devenit o limbă universală pe care am vorbit-o cu toții în 2020, pe timp de pandemie de Covid-19. Oamenii s-au izolat, timpul s-a oprit în loc și a început ‚un nou împreună’ ”. Teaser-ul documentarului poate fi vizionat online.

Carmen Lidia Vidu este singurul regizor din România care a câștigat și GOPO și UNITER. În online, este o puternică voce feministă, un lider de opinie care vorbește despre teme socio-politice, culturale, civice, despre oamenii autentici și locurile pe care le descoperă în documentările sale.

Conceptul filmului a fost realizat de Thomas Kloiber și Andrei Popov, iar dintre protagoniști amintim pe: Gabriel Bebeșelea, Tudor Giurgiu, Ada Hausvater, Radu Iacoban, Dan Lungu, Dan Perjovschi, Gottlieb Wallisch, Elise Wilk, Franzobel și alții.

Filmul documentar va putea fi vizionat în Iași la Casa Muzeelor și în datele de 14, 15, 16, 17, 18 și 19 februarie 2022, de la orele 19:00, iar accesul este gratuit, în baza unei invitații obținute online.

Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 – 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași. Programul festivalului cuprinde 8 concerte de muzică clasică, un vernisaj, o proiecție de film, dezbateri și prelegeri.

Biletele și abonamentele la festival pot fi achiziționate online, iar accesul la evenimente se face conform reglementărilor în vigoare.

 

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.