Documentarul Nourathar deschide a 3-a ediție Arkadia ShortFest
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-nourathar-deschide-a-3-a-editie-arkadia-shortfest/

Deschiderea celei de-a 3-a ediţii Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării şi reintegrării spaţiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecţia documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societăţii de azi.

Un articol de Liliana Matei|1 august 2016

Producția elvețiană este regizată de Milla Quixote și Jérôme Monnot și explorează relația dintre artă și tehnologie, văzută prin ochii a șase artiști contemporani. Aceștia, dedicați unor domenii precum arhitectura, design-ul și vjing-ul, folosesc noi tehnologii pentru a-și realiza operele de artă, reinventând astfel nu numai uneltele folosite ci și operele în sine.
Documentarul, prezentat și în cadrul celei de a 20-a ediții a Festivalului Internațional de la Nyon, Visions du Réel, este o investigație poetică a trendurilor tehnologice din cadrul artelor vizuale, una care pune în lumină modul în care acestea devin o extensie a vieții noastre reale. Nourathar le sugerează consumatorilor de artă să facă un pas înapoi pentru a privi sursa dorinței umane pentru progres și cum aceasta transformă foarte rapid cultura audio-vizuală.

Evoluția rapidă din domeniul artelor vizuale are impact direct în felul în care trăim și gândim, documentarul subliniind faptul că ne apropiem în mod constant de viziunea futuristă a lumii descrisă în vechile romane și filme SF.

Ediția a 3-a a Festivalului Internațional de Filme de Scurt Metraj Arkadia ShortFest va avea loc între 2 și 4 septembrie 2016, în orașul Băicoi (județul Prahova), în deja binecunoscutul spațiu neconvențional al Uzinelor Camexip. Cineaștii din 13 țări, de pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), și-au înscris scurt-metrajele pentru cele două secțiuni propuse de festivalul prahovean. Selecția lor va fi anunțată în curând.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.