Documentarul Nourathar deschide a 3-a ediție Arkadia ShortFest
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-nourathar-deschide-a-3-a-editie-arkadia-shortfest/

Deschiderea celei de-a 3-a ediţii Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării şi reintegrării spaţiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecţia documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societăţii de azi.

Un articol de Liliana Matei|1 august 2016

Producția elvețiană este regizată de Milla Quixote și Jérôme Monnot și explorează relația dintre artă și tehnologie, văzută prin ochii a șase artiști contemporani. Aceștia, dedicați unor domenii precum arhitectura, design-ul și vjing-ul, folosesc noi tehnologii pentru a-și realiza operele de artă, reinventând astfel nu numai uneltele folosite ci și operele în sine.
Documentarul, prezentat și în cadrul celei de a 20-a ediții a Festivalului Internațional de la Nyon, Visions du Réel, este o investigație poetică a trendurilor tehnologice din cadrul artelor vizuale, una care pune în lumină modul în care acestea devin o extensie a vieții noastre reale. Nourathar le sugerează consumatorilor de artă să facă un pas înapoi pentru a privi sursa dorinței umane pentru progres și cum aceasta transformă foarte rapid cultura audio-vizuală.

Evoluția rapidă din domeniul artelor vizuale are impact direct în felul în care trăim și gândim, documentarul subliniind faptul că ne apropiem în mod constant de viziunea futuristă a lumii descrisă în vechile romane și filme SF.

Ediția a 3-a a Festivalului Internațional de Filme de Scurt Metraj Arkadia ShortFest va avea loc între 2 și 4 septembrie 2016, în orașul Băicoi (județul Prahova), în deja binecunoscutul spațiu neconvențional al Uzinelor Camexip. Cineaștii din 13 țări, de pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), și-au înscris scurt-metrajele pentru cele două secțiuni propuse de festivalul prahovean. Selecția lor va fi anunțată în curând.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.