Documentarul „Totul nu va fi bine”, de vineri în cinematografele în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-totul-nu-va-fi-bine-de-vineri-in-cinematografele-in-aer-liber/

Documentarul de debut „Totul nu va fi bine”, în regia lui Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, va avea premiera mondială în această seară în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în secţiunea „Zilele Filmului Românesc”.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2020

Lungmetrajul va rula de la ora 21:30, la Coșbuc (curtea Colegiului Național “George Coșbuc”) în prezența regizorului și protagonistului Adrian Pîrvu. Cea de-a doua proiecție este programată miercuri, 5 August, de la ora 23:45 la UBB (Universitatea Babeș-Bolyai).

Documentarul semnat de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom va rula în avanpremieră la Constanța (miercuri, 5 august, de la ora 21:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”) și la București (joi, 6 august, de la 21:00, la Cinema Elvire Popesco).

Din 7 august, filmul va putea fi vizionat în aer liber la București (Cinema Muzeul Țăranului, vineri, 7 august, ora 21:00), Arad (Grădina de Vară Cinema Arta, vineri, 7 august, ora 21:30), Brașov (Grădina din Visss, marți, 11 august, ora 21:00), Iași (Cinema Ateneu, vineri, 7 august, ora 21:30), Timișoara (Hostel Costel, duminică, 9 august, ora 21:30), Târgu Mureș (Teatrul de Vară – vineri, duminică, marți și joi, ora 21:30).

Miercuri, 12 august, de la ora 20:30, documentarul va rula la Grădina cu Filme – Cinema & More din București. Proiecția va fi precedată de o discuție cu Adrian Pîrvu, moderată de criticul Ileana Bîrsan.

Totul nu va fi bine” este un road-movie în care un regizor pe jumătate nevăzător și iubita lui încearcă să descopere efectele Cernobîlului asupra lor.

În călătoria lor, Adrian și Helena cunosc oameni afectați de dezastrul nuclear petrecut în 1986, iar pe măsură ce descoperă impactul Cernobîlului asupra unei întregi generații, problemele lor de sănătate se agravează și le complică planurile.

Adrian Pîrvu s-a născut în anul dezastrului de la Cernobîl. Mama lui a crezut că glaucomul și orbirea parțială ale lui Adrian au fost cauzate de vizita ei în Ucraina, pe când era însărcinată în 6 luni. Are aproape 30 de ani – e singur și debusolat. După ce mama îi prezintă povestea nașterii sale, decide să plece în Ucraina să facă un film despre cei afectați de dezastru și să găsească o cale de împăcare cu sine. În Kiev o întâlnește pe Helena, crescută în țara grav afectată de accidentul nuclear și devine partenera lui Adrian în realizarea documentarului.

Scenariul și regia sunt semnate de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, montajul a fost realizat de Alexandru Radu și Vladimir Gojun, imaginea: Denis Melnik, Radu Gorgos, Adrian Pîrvu, Helena Maksyom. Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu semnează sunetul. Producători sunt Alexandru Solomon și Ada Solomon. Coproducători: Olena Yershova, Adrian Pîrvu, Andrii Yashchyshyn.

Absolvent al UNATC, Adrian Pîrvu a regizat și produs mai multe scurtmetraje și documentare. După ce a predat engleza timp de un an în China, a lucrat ca producător pentru un ONG care susține persoanele cu dizabilități. În prezent, este monteur freelancer. “Totul nu va fi bine” reprezintă debutul său în lungmetraj.

Helena Maksyom a absolvit Universitatea de Aviație din Kiev și are un Master în “Ecologie și protecția mediului înconjurător”. A lucrat ca jurnalist, traducător, iar acum se concentrează pe cinema. Și pentru Helena, “Totul nu va fi bine” reprezintă debutul în lungmetraj.

Totul nu va fi bine” este o producție Hi Film realizată în coproducție cu TATO FILM și microFILM, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Agenției de Film din Ucraina, al Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene și al Televiziunii Române. Susținut de Hollywood Multiplex, Dr. Oetker, Covalact, Farmaciile Alphega, Adeplast, EXIMTUR – Compania de călătorii, MediaCom, Zenith Media, Vitrina Advertising.

Parteneri media: Music Channel, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, All about Romanian Cinema, Movie News, Cinefan.ro.

Foto: Hi Film Productions

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.