VIDEO Documente rare, asociate ,,Listei lui Schindler” au fost vândute la licitaţie cu 122.000 de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/documente-rare-asociate-listei-lui-schindler-au-fost-vandute-la-licitatie-cu-122-000-de-dolari/

Documente rare, asociate celebrei liste întocmite de Oskar Schindler, industriaşul german care a salvat mulţi evrei din lagărele de concentrare naziste, au fost vândute cu peste 122.000 de dolari la o licitaţie organizată în statul american New Hampshires.

Un articol de Andrada Văsii|16 august 2013

Documente rare, asociate celebrei liste întocmite de Oskar Schindler, industriaşul german care a salvat mulţi evrei din lagărele de concentrare naziste, au fost vândute cu peste 122.000 de dolari la o licitaţie organizată în statul american New Hampshires.

Printre aceste documente s-a aflat şi o scrisoare de o pagină, semnată de Oskar Schindler şi datată 22 august 1944, trimisă de la fabrica sa de email din Cracovia, unde industriaşul german angajase peste 1.000 de muncitori evrei, salvându-i astfel dintr-un lagăr de concentrare nazist din apropiere.

Scrisoarea a fost scrisă în numele unuia dintre angajaţii lui Schindler, Adam Dziedzic, care ,,obţinuse un permis de descărcare şi de asamblare a unui utilaj necesar în război şi care fusese trimis la Sudetengau”, a precizat casa de licitaţii RR Auction of Amherst din New Hampshire.

O poveste devenită film

Povestea industriaşului Oskar Schindler a fost prezentată în romanul ,,Schindler’s Ark”, publicat în 1982 de autorul australian Thomas Keneally, devenit punctul de plecare al filmului ,,Lista lui Schindler”, regizat de Steven Spielberg în 1993, un lungmetraj care a primit şapte premii Oscar.

Oskar Schindler a aflat în vara anului 1944 că naziştii plănuiau să închidă toate fabricile care nu aveau legătură cu efortul de război al Germaniei. Prin mită şi legături personale, Oskar Schindler a obţinut permisiunea de a produce armament şi şi-a mutat fabrica – şi muncitorii săi – la Brunnlitz, în Sudetenland sau Sudetengau, aflat pe teritoriul actualei Republici Cehe.

Cele nouă sau 10 liste cu numele muncitorilor săi pe care industriaşul german le-a trimis naziştilor pentru aprobare au devenit cunoscute ulterior sub numele colectiv ,,Lista lui Schindler”, notează Mediafax.

Potrivit casei RR Auction of Amherst, un colecţionar anonim a plătit pentru acea scrisoare de o pagină suma de 59.135 de dolari şi încă 63.426 de dolari pentru planurile de construcţie a fabricii de muniţie a lui Schindler de la Cracovia.

Foto credit: Scribd, Dailymail Online

10
/07
/15

Ştiaţi că într-o zi de 10 iulie s-a născut scriitorul francez Marcel Proust, cunoscut mai ales datorită ciclului de romane „În căutarea timpului pierdut”, format din şapte volume şi având peste 2.000 de personaje?

10
/07
/15

Primul festival timişorean dedicat filmului european invită publicul iubitor de cinema la cinci zile de proiecţii ce se vor desfăşura la Grădina de vară «Capitol», Casa Artelor, AMBASADA, dar şi în comuna Gottlob, începând cu 22 iulie. Organizatorii Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) au pregătit o selecţie de filme numai bune de vizionat în seri răcoroase de vară – lejere, dar nu lipsite de miez –, oferind publicului în premieră atât titluri premiate, cât şi noi descoperiri.

08
/07
/15

Beautiful You, cel mai recent roman al lui Chuck Palahniuk, a apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă, şi în ediţie digitală. Chuck Palahniuk este autorul unui clasic al literaturii underground, Fight Club, roman ecranizat de regizorul David Fincher în 1999, cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale.

08
/07
/15

După ce în ultimii ani s-a dedicat traducerii și publicării unora dintre cei mai cunoscuți scriitori din literatura universală, Editura Univers se reîntoarce către literatura română, prin lansarea unui concurs de manuscrise, la care sunt invitați să participe scriitorii care vor să-și vadă cărțile publicate.

01
/07
/15

Bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă sesiune de relaxare în aer liber, în perioada 1 iulie - 31 august, în Parcul Cişmigiu, unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului Copacul cu Cărţi. Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor.

25
/06
/15

Cel de-al treilea volum al romanului ”Orbitor” de Mircea Cărtărescu a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeză este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia ”Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral.

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?