Doi artişti români, la Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On” de la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-artisti-romani-la-festivalul-international-de-fotografie-eyes-on-de-la-viena/

Artiştii Sabina Ulubeanu şi Cătălin Creţu vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On”, care se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie la Viena. Cu cinci ediţii desfăşurate, 800 de candidaturi anual din toată lumea şi 225 de proiecte selectate în 2012, Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On” transformă Viena […]

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2012

Artiştii Sabina Ulubeanu şi Cătălin Creţu vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On”, care se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie la Viena.

Cu cinci ediţii desfăşurate, 800 de candidaturi anual din toată lumea şi 225 de proiecte selectate în 2012, Festivalul Internaţional de Fotografie „Eyes On” transformă Viena în capitala europeană a artei fotografice.

Expoziţia Sabinei Ulubeanu şi a lui Cătălin Creţu, numită „Creation: Space and Memory Games”, va fi accesibilă publicului vienez între 1 şi 27 noiembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX..

În plină eră digitală, în care orice lucrare vizuală este disponibilă intervenţiei ulterioare, unui nou spin vizual, Sabina Ulubeanu – compozitor şi fotograf – şi Cătălin Creţu – compozitor şi artist multi-media – abordează fotografia muzical.

„Aranjamentul” lucrărilor fotografice formează o partitură ce codifică opera şi îndeamnă la interpretare. Şi, fiindcă performarea partiturii presupune o scenă şi un instrument, totul se desfăşoară într-o vitrina stradală -Schikaneder Club&Kino (o adevărată instituţie a scenei alternative vieneze) – cu ajutorul unui calculator, o interfaţă digitală prin care publicul poate interacţiona grafic cu lucările expuse.

Vizitatorul plasat în vitrină, în faţa tastaturii, devine de la bun început parte a expoziţiei şi este invitat să transforme vizual oricare dintre fotografiile expuse, să improvizeze, să-şi creeze propria fantasmă spaţială, ba chiar să se proiecteze pe sine în timp real în noua fotografie pe care a creat-o.

Fotografiile Sabinei Ulubeanu analizează spaţii interiorizate, chipuri fugare contopite cu fundalul, portrete asumate, exterioare largi sau dimpotrivă, restrânse şi filtrate prin diverse obiecte opace, sticlă, textile.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 1 noiembrie, de la ora 19.00, la pupitrul DJ-ului aflându-se Cătălin Creţu – doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB).

Expoziţia „Creation: Space and Memory Games” este sprijinită de ICR Viena, în cooperare cu Societatea austro-română, Schikaneder, Festivalul „Eyes On” şi Centrul de muzică electroacustică şi multimedia al UNMB.

 

Sursa: Mediafax

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;