Doi invitați speciali la Sala Radio: dirijorul britanic Rumon Gamba și pianistul Teo Gheorghiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-invitati-speciali-la-sala-radio-dirijorul-britanic-rumon-gamba-si-pianistul-teo-gheorghiu/

Vineri, 18 octombrie 2024, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio ne invită la un concert cu doi invitaţi de marcă: dirijorul Rumon Gamba şi pianistul Teo Gheorghiu.

Un articol de Liliana Matei|16 octombrie 2024

Evenimentul de la Sala Radio propune o călătorie muzicală: seara va debuta cu Uvertura Hebridele, compusă de Mendelssohn după o vizită în Insulele Britanice. Marcat de frumusețea inedită a insulei scoțiene Staffa și a peșterii sale cu impunătoare coloane de bazalt, compozitorul a transpus sonor impresiile sale de călătorie. Concertul se va încheia cu suita Appalachian Spring, semnată de compozitorul american  Aaron Copland, concepută inițial sub forma unui balet pentru celebra coregrafă Martha Graham. Povestea ne poartă în Munții Apalași, pe continentul american, eterna temă a războiului fiind prezentă în acțiunea baletului. Versiunea orchestrală a lucrării a avut premiera în 1945, în interpretarea Filarmonicii din New York.

Evenimentul va fi dirijat de muzicianul britanic Rumon Gamba. Absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra, acesta a colaborat cu celebra BBC Philharmonic și  activitatea sa se derulează cu precădere în țările nordice, unde astăzi este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Oulu – Finlanda. A fost dirijor principal şi director muzical al NorrlandsOperan – Suedia, dirijor principal al Aalborg Symfoniorkester – Danemarca și dirijor principal şi director muzical al Iceland Symphony Orchestra – Islanda.

De asemenea, a colaborat cu Rotterdam Philharmonic Orchestra, Gothenburg Symphony, Sinfónica de Galicia la Festivalul Musika-Música din Bilbao ș.a. Interesat de muzica nouă, Rumon Gamba a dirijat prime audiţii, precum premiera operei Two Boys de Nico Muhly la English National Opera, Concertul pentru violă de Brett Dean, alături de BBC Symphony Orchestra, Dancer in the Dark de Poul Ruders, Blood on the Floor şi Scherzoid de Mark-Anthony Turnage.

O altă prezență specială, în ipostază solistică, este cea a pianistului Teo Gheorghiu, care a studiat la Londra și la Philadelphia. Acesta va interpreta una dintre cele mai emoționante partituri ale romantismului muzical: Concertul în la minor pentru pian și orchestră, unicul concert de pian compus de  Schumann.

Cu o poveste de viață multiculturală, derulată pe mai multe continente, Teo Gheorghiu s-a născut în Elveția, acolo unde părinții săi se mutaseră de puțin timp, venind din Canada. A debutat în 2004 în celebra sală de concert Tonhalle – Zurich și de atunci a fost aplaudat la Paris, Tokyo, Sankt Petersburg, Madrid, New York, Londra etc. A cântat alături de mari orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Danish National Symphony Orchestra și Royal Liverpool Philharmonic.

În 2010, a devenit cel mai tânăr laureat al râvnitului premiu Beethovenring la Beethovenfest – Bonn și a primit distincția „Cel mai bun artist canadian” la ediția din 2017 a Concursului Muzical Internațional de la Montréal. Primul său CD a fost lansat de Deutsche Grammophon în 2009, iar în decembrie 2022 Teo Gheorghiu a lansat albumul său intitulat „ROOTS”, o explorare a originilor sale românești, transpusă în muzică.

Concertul va fi transmis live pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, consultați site-ul oficial www.salaradio.ro, secțiunea Bilete.

03
/10
/24

Publicul bucureștean este așteptat în număr cât mai mare pentru a sărbători, de ziua lui Munteanu, facerea de bine. Și pentru a susține prin participarea la festival construirea primului teatru din istoria României exclusiv din donații - Grivița 53.

03
/10
/24

Ministerul Culturii susține prezența României în Village de la Francophonie / Satul Francofoniei, în contextul Summitului Francofoniei de la Paris, participare care se va centra în jurul marilor festivaluri internaționale de muzică, artele spectacolului și cinematografie.

27
/09
/24

Dincolo de limitele convenționale ale muzicii, într-un cadru remodelat vizual, recitalul Multicello :: J O Y al violoncelistei austriece Ana Topalovic este o fuziune dintre cele mai originale între armoniile clasice și cele contemporane. Evenimentul se va desfășura pe data de 5 octombrie 2024, ora 20.00, (acces de la 19:30) la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (Str. Păcurari nr. 4). Biletele sunt disponibile online.

27
/09
/24

Pe 27 și 28 septembrie, Mega Mall îi invită pe toți pasionații de muzică la două seri de concerte cu Grasu XXL, AMI, Mario Fresh și Alexandra Căpitănescu. Evenimentele vor avea loc la ultimul nivel al parcării de la etajul 2B, iar intrarea este gratuită în baza brățării de acces, obținută prin aplicația SPOT. Accesul se face începând cu ora 18.00.

24
/09
/24

Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra – pentru a scrie un nou și incitant capitol al călătoriei sale prin repertoriul muzicii clasice, reimaginând lucrări binecunoscute de Beethoven, Bartók, Enescu și alți compozitori, în noi și curajoase interpretări vocale.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.