Doi laureaţi Nobel, la Conferinţele Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-laureati-nobel-la-conferintele-ateneului-roman/

Doi laureaţi ai premiului Nobel pentru Chimie sunt invitaţi la Conferinţele Ateneului Român, în 2018, la 150 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Este vorba despre francezul Jean-Marie Lehn, laureat în 1987 al prestigiosului premiu, şi germanul de origine română Stefan Walter Hell, laureat în 2014. Cele două personalităţi vor fi prezente în lunile aprilie-mai, la Conferinţele Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2018

Anul aniversar  de la Filarmonica „George Enescu“ va fi deschis, joi, de la ora 19.00, prin concertul simfonic susţinut de  Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu“, conduse de Christian  Badea. O a doua reprezentaţie va avea loc vineri, de la aceeaşi oră.

Filarmonica „George Enescu“ va fi decorată cu Ordinul „Meritul Cultural“, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie) care va fi sărbătorită la Ateneul Român, printr-un concert condus de maestrul Horia Andreescu.

În primul semestru al anului 2018, nume sonore vor fi pe afişele concertelor simfonice şi recitalurilor de la Filarmonica  „George Enescu“, printre care Christian Zacharias, Andrei Ioniţă,  Elisabeth Leonskaja, Christian Badea, Cristian Măcelaru, Horia Andreescu, Plamena Mangova, Elisabeth Sombart,  Alon Goldstein, Jin Wang.

Unele dintre cele mai faimoase pianiste, Plamena Mangova, Elisabeth Sombart, Elisabeth Leonskaja, şi Cvartetul Arcadia vor susţine recitaluri pe scena Ateneului Român.

La finalul lunii februarie, va avea loc, în Sala Mare, o serie de conferinţe la care sunt invitate personalităţi ale culturii române, marcând 150 de ani de existenţă a instituţiei. Printre invitaţi se numără Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Cristian Presură, Victor Stoichiţă, Martin S. Martin, Lucian Boia,  Valentin Naumescu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Rodica Culcer şi Ioana Pârvulescu.

Fondată în aprilie 1868, Societatea Filarmonică Română, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul său concert a avut loc pe 15 decembrie în acelaşi an, sub bagheta iniţiatorului său. După moartea lui George Enescu, în 1955, filarmonica îi poartă numele.

Foto: Ateneul Român – facebook

 

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]