Doi pe-o banca, într-o nouă distribuţie la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-pe-o-banca-intr-o-noua-distributie-la-metropolis/

Teatrul Metropolis vă aşteaptă joi, 23 ianuarie, la ora 19.00, la premiera spectacolului „Doi pe-o banca“, de Aleksandr Ghelman. O poveste emoţionantă şi doi mari actori ai scenei româneşti, Florin Zamfirescu şi Tania Filip.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2014

Teatrul Metropolis vă aşteaptă joi, 23 ianuarie, la ora 19.00, la premiera spectacolului „Doi pe-o banca“, de Aleksandr Ghelman. O poveste emoţionantă şi doi mari actori ai scenei româneşti, Florin Zamfirescu şi Tania Filip.

Regizorul Emanuel Pârvu propune publicului de la Metropolis un alt spectacol – aceeaşi piesă, acelaşi decor, într-o distribuţie remarcabilă, cu doi mari actori ai scenei româneşti, Tania Filip şi Florin Zamfirescu, în „Doi pe-o bancă”, de Aleksandr Ghelman.

După succesul din anii trecuţi în care doi tineri şi foarte talentaţi actori, Adela Popescu şi Mihai Bendeac au umplut sălile Teatrului Metropolis, propunându-ne o poveste ce a creionat universul emoţional al unei vârste la început de viaţă, Teatrul Metropolis vă invită să imaginăm impreună un arc peste timp, de această dată fiind martorii unui scenariu ce sintetizează, în  aproximativ o oră şi jumătate, toată gama de emoţii pe care o traversează un cuplu ce face cunoştinţă într-un parc.

Doi pe-o banca

Tania Filip şi Florin Zamfirescu, în Doi pe-o banca, noua premieră a Teatrului Metropolis

Povestea capătă alte dimensiuni, personajele au altă vârstă, iar întâlnirea şi trăirea lor sunt expresia experienţei unui cuplu care a traversat deja o bună parte din viaţă.

Într-un mod subtil şi discret, mulţi dintre noi s-ar putea recunoaşte cel puţin într-una dintre situaţiile asemănătoare din viaţă.

Căci „Doi pe-o bancă” e farâma de adevăr al fiecăruia sau măcar rodul unui sensibil monolog interior pe care l-am imaginat cândva.

Spectacolul se va juca şi în datele de 22 şi 24 ianuarie, de la orele 19.00.

Doi pe-o banca

Click pe imagine pentru a cumpăra bilete online!

Citiţi şi: Florin Zamfirescu, Tania Filip şi un reportaj făcut pe-o bancă

INFO

Doi pe-o banca de Aleksandr Ghelman

Traducerea: Tudor Steriade

Cu: Tania Filip – Ea şi Florin Zamfirescu – El

Regia: Emanuel Pârvu

Scenografia: Bogdan Spătaru

Costume: Casandra Bodron

Durata: 1h şi 30 min.

Foto din Doi pe-o banca – Maria Ştefănescu

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.