Doi tenori – Roberto Alagna și Piotr Beczala, două discuri, un singur subiect – Franța
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-tenori-roberto-alagna-si-piotr-beczala-doua-discuri-un-singur-subiect-franta/

Doi dintre cei mai mari tenori ai momentului, francezul Roberto Alagna şi polonezul Piotr Beczala şi două albume cu un repertoriu care pune în lumină în special opera franceză, apărute la interval de doar o săptămână: este un moment de sărbătoare pentru cei care iubesc teatrul liric.

Un articol de       Cristina Comandaşu|9 martie 2015

Și un motiv în plus pentru noi de a afla mai multe despre acești tenori, unul mai aproape de România: este vorba, bineînțeles, de Roberto Alagna, ce-l care i-a fost soț Angelei Gheorghiu până în 2013 și care a învățat și limba română (eu l-am ascultat interpretând foarte frumos și un colind românesc).

Roberto Alagna

Cred de altfel că i-a fost simplu să învețe limba română, atât de apropiată de italiana lui maternă: Roberto Alagna s-a născut în Franța din părinți sicilieni și a obținut cetățenia franceză abia când avea 18 ani. Drumul profesional parcurs de Roberto Alagna este unul hollywoodian: de la adolescentul care cânta în baruri pentru bacșișuri, până la statura actuală de cel mai important tenor al Franței.

Da, Roberto Alagna este nu doar cel mai important tenor al Franței, ci și unul dintre cei mai mari ai lumii. Împlinește anul acesta, în iunie, 52 ani, dar pare mai tânăr ca niciodată. În această stagiune debutează în nu mai puțin de 4 roluri noi și apare pe cele mai mari scene ale lumii. În mod cert, viața lui este opera și se desfășoară ca o operă: de aceea a și găsit potrivit să-și numească cel mai nou disc “Ma vie est un opera” (apărut în Franța în noiembrie 2014) care în versiunea internațională poartă numele “My life is an opera”, album lansat în 10 februarie 2015.

La începutul toamnei 2014, Roberto Alagna a înregistrat la Londra, alături de prietenul său, dirijorul Yvan Cassar, acest disc ce cuprinde arii emblematice pentru repertoriul și omul Roberto Alagna. Multe dintre ele, evident, sunt arii franceze sau cântate în limba franceză (inclusiv o surprinzătoare versiune în franceză a ariei lui Lenski din opera “Evgheni Oneghin”). Și ca tabloul vieții lui Alagna să fie complet, pe disc apare și actuala parteneră de viață a tenorului, soprana poloneză Aleksandra Kurzak, dar și o arie dintr-o operă creată de unul dintre frații săi, David Alagna.

“My life is an opera” înseamnă și arii celebre, dar și lucrări foarte puțin cunoscute, toate interpretate cu măiestria unui mare tenor pentru care viața este, cu adevărat, opera. Este un album pe care-l puteţi asculta aici. (http://www.romania-muzical.ro/info/voteaza2015/disc.htm?a=1318141&c=3071&g=11)

Piotr Beczala

Un tenor născut într-un mic orăşel din sudul Poloniei, devenit una dintre cele mai importante voci ale teatrului liric contemporan; un tenor care în 16 februarie 2015 şi-a lansat primul său disc de recital cu arii de operă la Deutsche Grammophon, intitulat, surprinzător poate, The French Collection.

De ce surprinzător? Pentru că a cânta arii în limba franceză este o întreprindere grea pentru oricine nu este vorbitor nativ de limba franceză, deci o întreprindere uşor de criticat. Însă Piotr Beczala nu a avut nicio temere – pronunţia sa este ireproşabilă, la fel frazarea şi în general, modul cum ştie să interpreteze această muzică sofisticată.

The French Collection înseamnă o colecţie de 12 arii înregistrate de Piotr Beczala alături de Orchestra Operei Naţionale din Lyon, dirijată de Alain Altinoglu; una dintre ele o are ca protagonistă şi pe soprana germană Diana Damrau. Colaborarea artistică dintre cei doi este deja binecunoscută celor care urmăresc noutăţile din teatrul liric: eu i-am văzut împreună la premiera operei La Traviata care a deschis stagiunea 2013-2014 la Teatrul Scala din Milano. Premiera nu a fost primită bine de (prea) cârcotaşul public de la Scala atunci, aşa că Beczala a declarat că nu va mai reveni vreodată acolo, ceea ce cred că este o pierdere în primul rând pentru teatru, voci de calitatea lui Beczala fiind totuşi destul de rare.

Cred că cele mai multe dintre ariile care se regăsesc pe discul The French Collection sunt practic necunoscute publicului larg, cu excepţia ariei lui Don Jose, aria florii, din opera Carmen de Georges Bizet. Aşa că audiţia acestui disc nu este prilej doar de a asculta una dintre cele mai frumoase voci de tenor liric ale momentului, ci şi de descoperire a unui repertoriu nou, poate pe nedrept neglijat de alţi cântăreţi. Puteţi asculta acest album aici.

Albumele prezentate sunt disponibile şi în România, în magazinele de specialitate şi pe site-urile www.emag.ro şi www.getmusic.ro. Au fost difuzate şi la Radio România Muzical şi sunt incluse în cadrul campaniei „Votează discul de muzică Doi tenori clasică al anului 2015”.

Recital de Ziua Radio România Muzical la Muzeul Cotroceni

Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează în 24 martie un recital cu conotații speciale: pentru că într-o zi de 24 martie, în urmă cu 18 ani, începea să emită postul de radio care rămâne și astăzi unicul dedicat muzicii clasice și de jazz din România.

Recitalul va fi susținut de o tânără pianistă doar cu câțiva ani mai mare decât Radio România Muzical: Sînziana Mircea, studentă în ultimul an la Hochschule fur Musik und Tanz din Koln, desemnată în 2014 studenta anului la categoria arte din cadrul Galei Ligii Studenților Români în străinătate.

Recitalul din 24 martie cuprinde un program romantic ambițios și strălucitor: Barcarola op.60, 4 mazurci op.33 și Balada nr.1 de Frederic Chopin, alături de Ave Maria de Franz Schubert în aranjamentul lui Franz Liszt și suita “Tablouri dintr-o expoziție” de Modest Musorgski.

Foto:  Doi tenori ,Roberto Alagna  și Piotr Beczala – wikipedia

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.