Doi tineri muzicieni romani în ascensiune în Europa, pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-tineri-muzicieni-romani-in-ascensiune-in-europa-pe-scena-salii-radio/

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2014

Doi tineri muzicieni romani în ascensiuneîn Europa, pe scena Sălii Radio / Pianistul Sergiu Tuhuţiu, câştigător al concursului Debut to Master Soloist Piano Competition – 2013 din Sankt Petersburg, este invitatul concertului programat vineri, 24 octombrie (19.00) la Sala Radio.

Alături de acesta, la pupitrul ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, se va afla un alt reprezentant de vârf al tinerei generaţii de muzicieni români: dirijorul GABRIEL BEBEŞELEA, care la doar 26 de ani este dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din 2011) şi ocupă aceeaşi poziţie şi la Filarmonica din Sibiu, începând din stagiunea curentă (2014-2015).

Un succes recent al dirijorului Gabriel Bebeşelea îl reprezintă faptul că este finalist al concursului de dirijat „Donatella Flick – London Symphony Conducting Competition”, finala fiind programată în decembrie 2014, la Londra.

Programul serii este unul cât se poate de atractiv: uvertura operei Ruslan şi Ludmila (Glinka), operă inspirată de poemul cu acelaşi nume semnat de Puşkin, Rapsodia pe o temă de Paganini, una dintre cele mai apreciate partituri ale lui Rachmaninov şi Simfonia a IX-a – Din lumea nouă, compusă de compozitorul ceh

Gabriel Bebeşelea

Gabriel Bebeşelea

Antonin Dvořák, în perioada în care a condus Conservatorul Naţional de Muzică din S.U.A.

La premiera absolută a Rapsodiei pe o temă de Paganini, în 1934, la Opera din Baltimore (S.U.A.), Rachmaninov însuşi a interpretat partitura de pian, sub bagheta celebrului dirijor Leopold Stokowski, alături de Philadelphia Orchestra.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Doi tineri muzicieni romani în ascensiuneîn Europa, Sergiu Tuhuţiu, Gabriel Bebeşelea – Felix Kunze, romania-muzical.ro.

18
/06
/15

Străzile orașului vor fi inundate de sunete și culori în ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piața Mică și Piața Mare, dar și la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în fața publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene și muzică indiană.

18
/06
/15

Pe lângӑ un lineup de excepţie curatoriat de pianistul şi compozitorul de jazz Lucian Ban, a patra ediţie a Bucharest Jazz Festival continuӑ seria de evenimente conexe inauguratӑ anul trecut la Hanul Gabroveni. Startul Bucharest Jazz Festival 2015 este dat de vernisajul expoziţiei Now’s the Time – Romanian Jazz Photographers de la Hanul Gabroveni, în seara zilei de 30 iunie.

16
/06
/15

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

15
/06
/15

VLADIMIR LUNGU, dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul RĂZVAN SUMA, recent aplaudat în cea de-a II-a ediţie a turneului său naţional „Vă place tango?” şi un „trio” de mari compozitori – MOZART, HAYDN şi CEAIKOVSKI – compun împreună „afişul” concertului desfăşurat la Sala Radio, vineri, 19 iunie (19.00), eveniment ce punctează închiderea stagiunii ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

13
/06
/15

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 - 28 iunie, în Piaţa "George Enescu" din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.

11
/06
/15

Violoncelistul Adrian Naidin prezintă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în premieră, proiectul muzical “Pân la Rai”, un proiect de world music ce poate deveni revelația acestui an.