Doina Ruști participă la Târgul de carte de la Leipzig
https://www.ziarulmetropolis.ro/doina-rusti-participa-la-targul-de-carte-de-la-leipzig/

Doina Ruşti va susţine o serie de lecturi publice la Târgul Internaţional de carte de la Leipzig alături de Radu Vancu, Daniel Bănulescu şi Gabriela Adameşteanu.

Un articol de Andrada Văsii|15 martie 2013

Doina Ruşti participă la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, ediţia 2013 (14-17 martie), alături de Gabriela Adameşteanu, Radu Vancu şi Daniel Bănulescu. În cadrul târgului, autoarea va susţine o serie de lecturi publice şi îşi va întâlni cititorii germani.

Doina Ruşti este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane. Tradusă în mai multe limbi, invitată la numeroase târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom.

Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar Lizoanca la 11 ani (2009) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Acesta din urmă se află în curs de ecranizare şi a fost editat recent la Berlin, de Horlemann Verlag.

A mai scris Omuleţul roşu (2004), un roman primit călduros de publicul italian, Zogru (2006), recompensat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Patru bărbaţi plus Aurelius (2011), precum şi un puzzle narativ – Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (2010).

Cel mai recent roman semnat de Doina Ruşti, Mămica la două albăstrele, a apărut de curând în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

2012. Vară-toamnă. Bucureşti. Bărbat însurat, femeie îndrăgostită, copil adoptat, showbiz şi un prim-ministru pasionat de Facebook – totul într-un roman cu final neaşteptat, care se citeşte pe nerăsuflate.

Doina Ruşti este o excelentă prozatoare, de mare talent şi intuiţie. (Norman Manea)

Doina Ruşti, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale. (Nicolae Breban)

Doina Ruşti trăieşte la Bucureşti şi este profesor universitar (istoria culturii şi civilizaţiei universale). Standul României la Târgul de Carte de la Leipzig este organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.