Doina Ruști participă la Târgul de carte de la Leipzig
https://www.ziarulmetropolis.ro/doina-rusti-participa-la-targul-de-carte-de-la-leipzig/

Doina Ruşti va susţine o serie de lecturi publice la Târgul Internaţional de carte de la Leipzig alături de Radu Vancu, Daniel Bănulescu şi Gabriela Adameşteanu.

Un articol de Andrada Văsii|15 martie 2013

Doina Ruşti participă la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, ediţia 2013 (14-17 martie), alături de Gabriela Adameşteanu, Radu Vancu şi Daniel Bănulescu. În cadrul târgului, autoarea va susţine o serie de lecturi publice şi îşi va întâlni cititorii germani.

Doina Ruşti este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane. Tradusă în mai multe limbi, invitată la numeroase târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom.

Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar Lizoanca la 11 ani (2009) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Acesta din urmă se află în curs de ecranizare şi a fost editat recent la Berlin, de Horlemann Verlag.

A mai scris Omuleţul roşu (2004), un roman primit călduros de publicul italian, Zogru (2006), recompensat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Patru bărbaţi plus Aurelius (2011), precum şi un puzzle narativ – Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (2010).

Cel mai recent roman semnat de Doina Ruşti, Mămica la două albăstrele, a apărut de curând în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

2012. Vară-toamnă. Bucureşti. Bărbat însurat, femeie îndrăgostită, copil adoptat, showbiz şi un prim-ministru pasionat de Facebook – totul într-un roman cu final neaşteptat, care se citeşte pe nerăsuflate.

Doina Ruşti este o excelentă prozatoare, de mare talent şi intuiţie. (Norman Manea)

Doina Ruşti, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale. (Nicolae Breban)

Doina Ruşti trăieşte la Bucureşti şi este profesor universitar (istoria culturii şi civilizaţiei universale). Standul României la Târgul de Carte de la Leipzig este organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

10
/08
/16

Veste bună pentru pasionaţii de lectură! Un studiu numit "Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea", realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc. Cărţile "promovează empatie, percepţie socială, inteligenţă emoţională - procese cognitive ce duc la o supravieţuire mai bună", se arată în studiul publicat de revista "Ştiinţe Sociale & Medicină".

06
/08
/16

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflați în vacanță la malul mării sunt așteptați la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediția a VIII-a.

05
/08
/16

Scris cu vervă ironică şi umor, romanul Idei Simons, O fecioară nesăbuită (traducere din limba neerlandeză şi note de Gheorghe Nicolaescu), este povestea unei adolescente aflate în căutarea unui loc sigur în vremuri nesigure şi într-o lume în care haosul e pe cale să se dezlănţuie. Apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, O fecioară nesăbuită este disponibil din această săptămână în librăriile din ţară.

04
/08
/16

Într-o zi de 4 august se năsteau trompetistul și cântărețul Louis Armstrong (1901), unul dintre cei mai mai influenţi artişti din istoria jazz-ului, şi scriitorul norvegian Knut Hamsun (1859), laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 4 august se stingea din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen (1875) , cel care a încântat generații întregi de copii cu povești precum "Crăiasa Zăpezii", "Hainele cele noi ale împăratului", "Fetița cu chibrituri", "Rățușca cea urâtă", "Mica sirenă" și multe altele,

02
/08
/16

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum. Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale.

01
/08
/16

În această vară, Editura Herald lansează ediția din 2016 a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie, ești invitat să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.

31
/07
/16

Chalice îşi va face debutul în luna septembrie, în benzile desenate "Alters", o serie de poveşti despre un grup de proscrişi, a căror circumstanţe unice le dă superputeri, Făcând tranziţia la sexul feminin şi purtând cu încredere o fustă mini şi o pelerină, Chalice dezvoltă abalitatea de a controla mecanica cuantică.

28
/07
/16

O nouă ediţie a evenimentului "Noaptea cărţilor deschise" are loc, vineri, 29 iulie, între orele 20:00 şi 23:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, oferind cititorilor reduceri semnificative de 20% la toate cărţile din librărie.

27
/07
/16

Cehia, Bulgaria, Lituania sau Letonia sunt ţările europene cu cele mai multe biblioteci raportate la numărul de locuitori, în timp ce pe ultimele locuri ale acestui top se află ţări ca Olanda, Grecia şi Portugalia, unde există doar o jumătate de bibliotecă la 10.000 de persoane.