Dolce far niente. Spectacol caranfilian
https://www.ziarulmetropolis.ro/dolce-far-niente-spectacol-caranfilian/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 Septembrie 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Realizat cu o echipă franco-italiano-belgiană (cu excepţia directorului de imagine Cristian Comeagă), „Dolce far niente” reprezintă o adaptare după un roman de succes, „La comedie de Terracina”, de Frederic Vitoux, şi este vorbit în franceză şi italiană.

Nedistribuit în România la vremea lui, filmul a trecut relativ ignorat. Însă complexitatea construcţiei îl face demn de o repunere în drepturi rapidă. „Dolce far niente” este, probabil, cel mai echilibrat şi fin construit film al lui Nae Caranfil, departe de tonurile care dau târcoale vulgarităţii din precedentul său lungmetraj, „Asfalt Tango”, şi de barocul comediei umane de mai târziu, când personajele sunt mai mult caricaturizate şi, de aceea, mai tuşante – „Filantropica” sau „Restul e tăcere”.

Nae Caranfil foloseşte eternul protagonist visător, în acest caz un viitor scriitor francez (însuşi Stendhal) prins în tulburările politice din statele italiene la începutul secolului XIX. Un personaj în apropierea căruia istoria îşi etalează intrigile şi transformările, pe care el însă nu le vede pentru că este victima slăbiciunilor amoroase (neîmplinite).

Este o situaţie tipică de comedie, iar actorul francez Francois Cluzet în rolul lui Stendhal oferă, sub îndrumarea lui Caranfil, o bună combinaţie de stângăcie, naivitate, perplexitate, ridicol şi sentimentalism.

Caranfil împrumută ceva din dramele de epocă italiene, în care, pe fundalul unor schimbări istorice, au loc intense intrigi personale şi amoroase, iar pasiunile influenţează destine. Fără a parodia acest gen (faţă de care păstrează un vizibil respect), el îl colorează totuşi prin comic, rezultatul fiind un spectacol caranfilian (sau când seriosul Luchino Visconti s-ar întâlni cu hâtrul Woody Allen, iar între ei şi-ar face loc şi ceva din „Amadeus”-ul lui Milos Forman).

Cu „Dolce far niente” Nae Caranfil ajungea la abia al treilea său film, după „E pericoloso sporgersi” şi „Asfalt Tango”, însă arăta o maturitate dovedită atât prin dirijarea sigură a unei distribuţii formate din actori celebri – deja menţionatul Francois Cluzet, Giancarlo Giannini, Isabella Ferrari, Margherita Buy sau Pierfrancesco Favino -, cât şi printr-un bun control asupra multiplelor planuri pe care le etalează trama (el este şi autorul scenariului-adaptare).

Muzica degajată a lui Nicola Piovani, care a lucrat inclusiv la ultimele filme ale lui Federico Fellini, ajută la accentuarea sensurilor multora dintre scene şi, alături de comicul bine proporţionat şi care îşi are sursa în ciocnirea dintre „educaţia sentimentală” şi gravitatea istorică, face mai plăcută pentru spectator pătrunderea într-o poveste de epocă, ale cărei coordonate istorice reale sunt puţin cunoscute de un public mai larg.



17
/10
/17

Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuțit despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aducela București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 15 dintre cele mai noi producții germane.

05
/10
/17

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluționat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, și în România. Lansarea are loc simultan și în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producția Sony Pictures la cinema.

05
/10
/17

Cunoscuta actriţă şi prezentatoare a emisiunii ,,Vorbeşte lumea” de la Pro Tv, Adela Popescu a ales să-i facă o surpriză băieţelului său atunci când a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy din mult-aşteptatul ,,My Little Pony: Filmul”, care din 13 octombrie îşi va întâmpina fanii de pe marile ecrane din toată ţara.

04
/10
/17

Palme d’Or, Grand Prix, Premiul de regie, Premiul pentru scenariu și cel mai bun actor sau Camera d’Or sunt printre cele mai importante distincții acordate de Festivalul de la Cannes iar filmele recompensate cu acestea în 2017 vor fi difuzate în premieră în România la cea de-a 8-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, între 13 și 22 octombrie

03
/10
/17

Cea de-a 6-a ediție a festivalului documentarului românesc, București Docuart Fest, s-a încheiat duminică, 1 octombrie, și a ales câștigătorii competiției din acest an. Marele premiu a fost câștigat de filmul lui Șerban Georgescu, “Varză, cartofi și alți demoni“.

Page 1 of 18412345...102030...Last »