Don Quijote, cu balerini japonezi, pe scena Operei Naţionale
https://www.ziarulmetropolis.ro/don-quijote-cu-balerini-japonezi-pe-scena-operei/

Miercuri, 26 februarie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti debutează în rolurile principale ale baletului Don Quijote tinerii balerini japonezi ai teatrului, Sena Hidaka şi Shuhey Yoshida. Inspirat de romanul lui Cervantes, baletul Don Quijote spune povestea de dragoste a doi tineri, aflaţi sub protecţia celebrului cavaler, întâmplări din care nu lipsesc situaţiile comice şi dansurile spectaculoase.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2014

Miercuri, 26 februarie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti debutează în rolurile principale ale baletului Don Quijote tinerii balerini japonezi ai teatrului, Sena Hidaka şi Shuhey Yoshida. Inspirat de romanul lui Cervantes, baletul Don Quijote spune povestea de dragoste a doi tineri, aflaţi sub protecţia celebrului cavaler, întâmplări din care nu lipsesc situaţiile comice şi dansurile spectaculoase.

Balerina japoneză Sena Hidaka este absolventă a Academiei Vaganova din Sankt Petersburg (Rusia), una dintre cele mai renumite şcoli de balet din lume. Balerina, de doar 22 de ani, s-a alăturat echipei Operei Naţionale Bucureşti în anul 2011, iar până în prezent repertoriul artistei cuprinde roluri din baletele Don Quojite, Giselle, Baiadera, Corsarul, Spărgătorul de nuci, La Sylphide etc.

Sosit în Compania de Balet a Operei Naţionale Bucureşti în anul 2012, Shuhei Yoshida a studiat dansul în Japonia, apoi în Ungaria, la Academia Ungară de Dans. A câştigat mai multe premii dintre care se remarcă Premiul I la All Japan Ballet Competition (2011), Premiul al II-lea la NBA Ballet Competition. A urmat cursuri de balet cu maeştrii Dózsa Imre, Szilárd Macher, Solymosi Zoltán. Repertoriul artistului cuprinde roluri din baletele Lacul lebedelor, Giselle, Frumoasa din pădurea adormită, Baiadera, La Sylphide.

Don Quijote

Producţia baletului Don Quijote la Bucureşti este rezultatul unei colaborări internaţionale: montarea este preluată de la teatrul liric din Karlsruhe (Germania), iar regia şi adaptarea coregrafică după versiunea clasică (Marius Petipa, Alexandr Gorski) a fost concepută de coregraful ceh Jaroslav Slavický.

Foto cu Don Quijote – ONB

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.