„Donbass”, cel mai recent film al lui Sergei Loznitsa, intră în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/donbass-cel-mai-recent-film-al-lui-sergei-loznitsa-intra-in-cinematografe/

Donbass – cel mai recent lungmetraj al regizorului Sergei Loznitsa, a intrat vineri, pe 1 februarie, în programul cinematografelor din România.

Un articol de Liliana Matei|6 februarie 2019

În următoarele zile, pelicula premiată la Cannes în 2018 va putea fi urmărită pe marile ecrane din București și în sălile de cinema din Arad, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe și Timișoara.

Un film tragicomic produs cu participare românească, „Donbass” a avut parte de o premieră cu sala arhiplină la Cinema Elvire Popesco, unde cinefilii au avut parte de o surpriză din partea organizatorilor. Deși nu a putut fi prezent la eveniment, regizorul Sergei Loznitsa a salutat publicul prin intermediul unei transmisiuni live. Acesta le-a mulțumit tuturor celor prezenți în sală pentru entuziasmul cu care au primit vestea lansării filmului în România, povestindu-le pe scurt despre subiectele care l-au inspirat.

,,Am prezentat acest film în cea mai mare parte a Europei și am descoperit că oamenii știu foarte puține lucruri despre acest război. Chiar dacă au auzit câte ceva, nu sunt conștienți de amploarea evenimentelor din estul Ucrainei”, le-a spus Sergei Loznitsa cinefililor prezenți la eveniment. Regizorul a mulțumit tuturor colaboratorilor din țară, subliniind faptul că după prima sa colaborare din 2010 cu directorul de imagine Oleg Mutu, care semnează și imaginea Donbass, partea românească a echipei sale s-a dezvoltat continuu.

Șapte videoclipuri postate pe YouTube de martori ai evenimentelor din estul Ucrainei l-au inspirat pe Sergei Loznitsa în realizarea scenariului Donbass. O parte dintre cele 13 capitole din film sunt reconstituiri ale situațiilor surprinse de aceste materiale video, altele fiind povești pe care cineastul le-a cules de la locuitorii din regiune. Toate ating subiecte sensibile, urmărind efectele războiului asupra diferitelor tipologii umane și ilustrând realitățile unei națiuni dezbinate. Tema principală este propaganda, filmul reprezentând un manual de combatere a Fake News în 12 lecții.

„Pentru noi, Donbass este un prilej de reflecție. Asupra contextului geo-politic, asupra modului în care se scrie istoria, chiar realitatea zilnică, asupra responsabilității individuale de a discerne, pe cât posibil, între adevăr și fals, realitate și propagandă. Donbass tratează în ultimă instanță un fenomen universal și ne-ar plăcea să reprezinte un real prilej de dezbatere. Credem că rolul artei este să pună întrebări și nu să ofere neapărat răspunsuri. Răspunsurile, ca și responsabilitatea, sunt individuale, altminteri arta tinde să devină propagandă”, subliniază Cristian Nicolescu, co-producator al filmului.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.