Dorel Visan, la “Profesioniştii”, în Sâmbăta lui Lazăr
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorel-visan-la-profesionistii-in-sambata-lui-lazar/

Sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 22.00, invitatul Eugeniei Vodă la Profesioniştii de la TVR 1 este actorul Dorel Visan. “Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echilibrului între toate” – spune Dorel Vişan.

Un articol de Petre Ivan|10 aprilie 2014

De ce, în Sâmbăta lui Lazăr, tocmai Dorel Visan? „Pentru că, poate puţină lume ştie, Dorel Vişan a scris un frumos volum de Psalmi, dar e şi omul care, prin tehnici de autovindecare, a reuşit să depăşească grave probleme de sănătate”… îşi prezintă Eugenia Vodă invitatul.

„Boala se naşte în minte şi tot acolo se şi vindecă. Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite. Dar poate că mai intervin şi păcate ale înaintaşilor din cine ştie a câta generaţie.

Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echi¬librului între toate”,  crede Dorel Vişan, invitatul Eugeniei Vodă.

Actorul, profesorul, poetul Dorel Vişan vorbeşte la Profesioniştii despre experienţele trăite pe scenă ca actor, despre viaţa personală, despre poezie şi împietrirea inimii. Nu rataţi, în Sâmbăta lui Lazăr, un recital Dorel Vişan la TVR 1.

Dorel Visan

Realizatoarea TVR Eugenia Vodă a început seria Profesioniştilor în acest an cu o ediţie specială, dedicată actriţei Stela Popescu

Seria emisiunilor din 2014 a continuat cu profesorulul universitar doctor Teofil Lung, inginerul Ştefan Marincea, regizorul de teatru Radu Afrim, nepotul scriitorului Mircea Eliade, Sorin Alexandrescu şi regizorul de film Mircea Daneliuc.

Foto cu Dorel Visan şi Eugenia Vodă

 

Citiţi şi:
22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.