Două cărți-document despre teatru, lansate în FNT 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-carti-document-despre-teatru-lansate-in-fnt-2014/

Vineri, 31 octombrie, a avut loc ultima lansare de cărţi la Ceainăria Arcub din cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

Un articol de Judy Florescu|2 noiembrie 2014

Cărțile care au fost prezentate, în cadrul lansării în spațiul Ceainăriei Arcub, au fost „Regizorul,acest…” și „Emil Coșeru, actorul nostru”, ambele scrise Călin Ciobotari și editate de Editura Opera Magna. La lansarea celor două cărți au luat cuvântul Mircea Morariu, Călin Ciobotari și Emil Coșeru.

Mircea Morariu: ” „Regizorul acest… „este o carte în care Călin Ciobotari i-a provocat la un dialog pe câțiva dintre regizorii care au montat în vremea din urmă pe scenele ieșene. Sunt de asemenea regizori de origină română, Iulian Negulescu, dar stabiliți în alte părți, la fel cum este și Anca Ovanez, care spune dacă voi nu mă vreți eu vă vreau.  E vorba despre regizori care aparțin unor generații diverse, unii dintre ei aflați într-un moment de culme al profesiei așa cum e cazul a două nume deja clasicizate ale regiei românești – Mihai Măniuțiu și Gabor Tompa.

Dar e vorba și de regizori tineri, unii aflați la o reorientare a profesiei, cum ar fi cazul Antonellei Cornici sau al lui Octavian Jighirgiu. Găsim în carte și un interviu cu Claudiu Goga.  De asemenea, găsim un foarte important interviu care-i probează seriozitatea, făcut cu Radu Alexandru Nica, un regizor care a marcat prin personalitatea sa Teatrul Luceafărul. Îl găsim de asemenea pe Vlad Massaci. Firește, găsim în carte tot felul de aproximări asupra funcției regizorului, asupra relației lui cu trupa , cu teatrul,  cu textul, cu felul în care îl îndrum pe actor pentru găsirea drumului spre rol. Găsim un oarecare război al regizorului cu critica teatrală, care bineînțeles niciodată nu știe să-i aprecieze cum trebuie opera. Toate aceste interviuri trebuie păstrate pentru că pot ajuta la reconstituirea carierei artiștilor.”

Călin Ciobotari spune despre cartea sa,  „Emil Coșeru, actorul nostru”: „Ceea ce mi se pare mie important,  ca și contribuția la istoria teatrului românesc, e în primul rând acea secțiune în care Emil Coșeru rememorează principalele roluri, pe care le-a avut. Domnul Emil Coșeru are capacități analitice, își comentează foarte bine fișele de personaj, are o memorie foarte bună și a reconstituit niște contexte relevante pentru un anumit spirit al teatrului ieșean din acel moment. Apoi o altă secțiune este cea în care schițează niște micro-portrete ale regizorilor cu care a lucrat, și pe primul plan se află doamna Cătălina Buzoianu care realmente a făcut istorie la Iași, în anii 70.”

Emil Coșeru: „A fost o bucurie să reînființăm catedra de actorie, pentru că în 1952 rușii desființaseră Institutul de teatru din Iași. Școala de teatru ieșean este una dintre cele mai bune școli de teatru. Am înființat secția de regie de teatru, care merge foarte bine și să sperăm că în doi-trei ani de zile vom avea un regizor de primă mână“.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.