Doua concerte de nai pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-concerte-de-nai-pe-scena-salii-radio/

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi – celebrul creator al Anotimpurilor – şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2015

Miercuri, 25 martie (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii îl pot reîntâlni pe naistul Cornel Pană, alături de Orchestra de Cameră Radio pentru a asculta Concertul în fa major pentru flaut/nai şi orchestră – Händel şi Concertul în sol major pentru flaut/nai şi orchestră – Vivaldi.

Cel de-al doilea a fost supranumit de compozitor „La tempesta di mare” („Furtună pe mare”) pentru că surprinde muzical agitaţia valurilor şi a vântului şi lupta naufragiaţilor cu furtuna.

Solist-concertist şi profesor, naistul Cornel Pană revine pe scena Sălii Radio după o destul de lungă absenţă, determinată de stabilirea sa în Elveţia (2011).

Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Brâncuşi, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia.

În programul serii se vor afla de asemenea şi Simfonia nr.1 a lui Haydn şi Misa Sancti Amandi, o liturghie festivă, creaţie a fratelui său, Johann Michael Haydn, interpretată în prima audiţie în România, cu participarea Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.

Deşi Johann Michael Haydn a fost considerat de contemporanii săi drept egalul lui Joseph Haydn, celebritatea fratelui său mai mare a umbrit propria sa reputaţie, redescoperirea muzicii sale determinând în prezent aprecierea sa, dincolo de creaţiile fratelui său.

Foto: Doua concerte de nai – romania-muzical.ro

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.