Două degete
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-degete/

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar).

Un articol de Andrei Crăciun|14 Aprilie 2017

„Zece pentru New York” este o întâlnire cu totul specială. Să nu vă gândiți că las și eu aici un clișeu, ca să umplu câteva rânduri, nu e o vorbă-n vânt, chiar este o întâlnire cu totul specială. Iar pentru ca acest spectacol să-și împlinească menirea trebuie să țineți seama de condițiile în care a venit pe lume.

Zece” a apărut dintr-o idee generoasă, la un ceas aniversar, când Teatrul Metropolis tocmai sărbătorea zece ani (la mulți ani, Teatrule!). Și ce ar fi dacă, la împlinirea acestui deceniu, un juriu format din actori consacrați ar selecta zece actori tineri și foarte tineri (toți până în treizeci de ani) și le-ar oferi șansa unui spectacol în care să strălucească? Și uite că așa a fost. S-au ales și s-au făcut unsprezece, iar Lia Bugnar a scris o piesă pentru ei. Apoi a regizat-o, ba chiar a ajuns să și joace în ea.

Când am fost eu la „Zece”, distribuția a fost următoarea: Otta – Alexandra Apetrei, Răpitorul – Alex Nagy, Robert – Alexandru Sinca, Peti – Ana Maria Bercu, Inga – Aurora Păunescu, Ana – Ilona Brezoianu, Tavi – Ionuț Niculae, Fefe – Lavinia Pele, Zora – Letiția Vlădescu, Mama – Lia Bugnar, Paul – Matei Arvunescu, Mihu – Ștefan Pavel. Asta am văzut, asta povestesc.

În primul rând, am văzut că regizorul nu și-a făcut singur distribuția. Un spectacol se salvează, de cele mai multe ori, din distribuție. Aici, Lia Bugnar a lucrat cu actori aleși de altcineva. Foarte interesant exercițiu. Consider că toți s-au descurcat admirabil.

În al doilea rând, am văzut că, deși toți actorii sunt tineri, unii sunt mult mai tineri decât alții, au mai puține spectacole în bagajul de inimă. Ceea ce se simte, se vede, și nu e un capăt de drum – dimpotrivă, e un început. Pentru ei, mai ales, spectacolul acesta este foarte important.

NY3În al treilea rând, am văzut actori supuși unei probe foarte dure: Lia i-a pus pe tinerii actori să joace pe viață și pe moarte (e o metaforă, totuși, nici măcar în corpul spectacolului nu sunt uciși – doar sunt împușcați din când în când; sunt împușcați în două degete, ca preț pentru că n-au fost suficient de buni, e mai complicat și nu aș vrea să fiu dintre aceia care spun chiar totul despre desfășurarea acțiunii).

În al patrulea rând, deși nu cred în ierarhii, am văzut totuși trei actori care sunt vârfuri ale acestei generații următoare, și nu e drept să-i tac. Alex Nagy (care este atins bine de tot de har), Letiția Vlădescu (are toată cariera înainte, nu i-a obosit talentul, e minunată), Ilona Brezoianu (de la care mă așteptam din clipă-n clipă să scape un „sunt un pescăruș, boss”, dar n-a scăpat; ea are geniu comic, iar publicul o iubește).

În al cincilea rând, acest spectacol nu are, însă, actori-locomotivă, care să îl tragă decisiv înainte. Este un admirabil efort comun, care presupune camaraderie, colegialitate, bune intenții. Probabil că, mai mult decât să joace pe scena mare de la Metropolis, acești tineri asta au învățat în ultimele luni: să-și fie alături. Mi se pare o lecție mai importantă decât însuși teatrul.

În al șaselea rând, niciunul dintre cei de pe scenă n-a jucat slab (Alexandra Apetrei e un nume pe care îl voi urmări; pe Alexandru Sinca nu-l știam, dar de acum îl voi ști; pe Ana Maria Bercu am văzut-o cândva la Gala HOP, așa că ea a fost o confirmare; pe Aurora Păunescu vreau să o revăd cât mai des; pe Ionuț Niculae, supranumit pe bună dreptate Jean, îl bănuiesc, și nu de ieri, de un mare potențial în comedie; pe Lavinia Pele acum o descopăr, și ea e o surpriză plăcută; pe Matei Arvunescu îl suspectez că poate mult mai mult, iar Ștefan Pavel se apropie deja de maturitatea artei sale). Au fost serioși la modul grozav, chiar dacă spectacolul (piesa fiind scrisă de Lia Bugnar) trece cu o viteză amețitoare de la comic la tragic. Am râs în hohote și am sfârșit, ca după orice întâlnire bugnaresciană, cu câteva întrebări deghizate în lacrimi.

În al șaptelea rând, „Zece pentru New York” are o scenografie (semnată de Mădălina Marinescu) simplă, dar impecabilă. E exact așa cum trebuie să fie.

În al optulea rând, Lia Bugnar își râde, pe bună dreptate, de criticii de teatru care n-au acces la umor și unde se uită văd șușă și talmeș-balmeș.

În al nouălea rând, Lia Bugnar se joacă bine și cu clasicii, îi strecoară pe alde Cehov și Shakespeare în spectacol de n-ai treabă, ba chiar ne lasă pentru totdeauna o idee greu de combătut (și o redau în spiritul, nu în litera ei): existența pieselor lui Shakespeare este o dovadă suficientă a existenței lui Dumnezeu.

În al zecelea rând, Lia Bugnar însăși caută prin jocul său să-și pună în valoare partenerii de pe scenă. Spectacolele dumisale spun ceva despre calitățile sale de artist, dar această deschidere spre ceilalți spune ceva, încă mai important, despre calitățile sale de om întreg la cap și la inimă.

Îmi scot, din nou, pălăria.

NY2



18
/07
/19

S-au împlinit pe 8 iunie doisprezece ani de când Adrian Pintea nu mai e pe Pământ… Avea 53 de ani. S-au scris și s-au spus multe în acești ani despre Adrian Pintea, iar presa de scandal i-a speculat din plin și viața, și moartea. Însă, înainte de orice, Adrian Pintea a fost un mare actor.

18
/07
/19

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției tematice „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc pe data de 23 iulie, ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2). Noul proiect expozițional este asociat Festivalului Internațional George Enescu.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

15
/07
/19

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes. Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piațeta Centrului Civic. Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15-21 iulie, ora 21.00.

15
/07
/19

A şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! se deschide joi la Timişoara cu filmul de epocă „Domnişoara Paradis”, în prezenţa cunoscutei actriţe germane de origine română Maria Drăguş. Timp de patru zile, publicul cinefil va putea să aleagă dintre cele 30 de titluri incluse în selecția acestei ediţii, care are ca temă filmul „noir”.

Page 1 of 81112345...102030...Last »