Două degete
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-degete/

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar).

Un articol de Andrei Crăciun|14 aprilie 2017

„Zece pentru New York” este o întâlnire cu totul specială. Să nu vă gândiți că las și eu aici un clișeu, ca să umplu câteva rânduri, nu e o vorbă-n vânt, chiar este o întâlnire cu totul specială. Iar pentru ca acest spectacol să-și împlinească menirea trebuie să țineți seama de condițiile în care a venit pe lume.

Zece” a apărut dintr-o idee generoasă, la un ceas aniversar, când Teatrul Metropolis tocmai sărbătorea zece ani (la mulți ani, Teatrule!). Și ce ar fi dacă, la împlinirea acestui deceniu, un juriu format din actori consacrați ar selecta zece actori tineri și foarte tineri (toți până în treizeci de ani) și le-ar oferi șansa unui spectacol în care să strălucească? Și uite că așa a fost. S-au ales și s-au făcut unsprezece, iar Lia Bugnar a scris o piesă pentru ei. Apoi a regizat-o, ba chiar a ajuns să și joace în ea.

Când am fost eu la „Zece”, distribuția a fost următoarea: Otta – Alexandra Apetrei, Răpitorul – Alex Nagy, Robert – Alexandru Sinca, Peti – Ana Maria Bercu, Inga – Aurora Păunescu, Ana – Ilona Brezoianu, Tavi – Ionuț Niculae, Fefe – Lavinia Pele, Zora – Letiția Vlădescu, Mama – Lia Bugnar, Paul – Matei Arvunescu, Mihu – Ștefan Pavel. Asta am văzut, asta povestesc.

În primul rând, am văzut că regizorul nu și-a făcut singur distribuția. Un spectacol se salvează, de cele mai multe ori, din distribuție. Aici, Lia Bugnar a lucrat cu actori aleși de altcineva. Foarte interesant exercițiu. Consider că toți s-au descurcat admirabil.

În al doilea rând, am văzut că, deși toți actorii sunt tineri, unii sunt mult mai tineri decât alții, au mai puține spectacole în bagajul de inimă. Ceea ce se simte, se vede, și nu e un capăt de drum – dimpotrivă, e un început. Pentru ei, mai ales, spectacolul acesta este foarte important.

NY3În al treilea rând, am văzut actori supuși unei probe foarte dure: Lia i-a pus pe tinerii actori să joace pe viață și pe moarte (e o metaforă, totuși, nici măcar în corpul spectacolului nu sunt uciși – doar sunt împușcați din când în când; sunt împușcați în două degete, ca preț pentru că n-au fost suficient de buni, e mai complicat și nu aș vrea să fiu dintre aceia care spun chiar totul despre desfășurarea acțiunii).

În al patrulea rând, deși nu cred în ierarhii, am văzut totuși trei actori care sunt vârfuri ale acestei generații următoare, și nu e drept să-i tac. Alex Nagy (care este atins bine de tot de har), Letiția Vlădescu (are toată cariera înainte, nu i-a obosit talentul, e minunată), Ilona Brezoianu (de la care mă așteptam din clipă-n clipă să scape un „sunt un pescăruș, boss”, dar n-a scăpat; ea are geniu comic, iar publicul o iubește).

În al cincilea rând, acest spectacol nu are, însă, actori-locomotivă, care să îl tragă decisiv înainte. Este un admirabil efort comun, care presupune camaraderie, colegialitate, bune intenții. Probabil că, mai mult decât să joace pe scena mare de la Metropolis, acești tineri asta au învățat în ultimele luni: să-și fie alături. Mi se pare o lecție mai importantă decât însuși teatrul.

În al șaselea rând, niciunul dintre cei de pe scenă n-a jucat slab (Alexandra Apetrei e un nume pe care îl voi urmări; pe Alexandru Sinca nu-l știam, dar de acum îl voi ști; pe Ana Maria Bercu am văzut-o cândva la Gala HOP, așa că ea a fost o confirmare; pe Aurora Păunescu vreau să o revăd cât mai des; pe Ionuț Niculae, supranumit pe bună dreptate Jean, îl bănuiesc, și nu de ieri, de un mare potențial în comedie; pe Lavinia Pele acum o descopăr, și ea e o surpriză plăcută; pe Matei Arvunescu îl suspectez că poate mult mai mult, iar Ștefan Pavel se apropie deja de maturitatea artei sale). Au fost serioși la modul grozav, chiar dacă spectacolul (piesa fiind scrisă de Lia Bugnar) trece cu o viteză amețitoare de la comic la tragic. Am râs în hohote și am sfârșit, ca după orice întâlnire bugnaresciană, cu câteva întrebări deghizate în lacrimi.

În al șaptelea rând, „Zece pentru New York” are o scenografie (semnată de Mădălina Marinescu) simplă, dar impecabilă. E exact așa cum trebuie să fie.

În al optulea rând, Lia Bugnar își râde, pe bună dreptate, de criticii de teatru care n-au acces la umor și unde se uită văd șușă și talmeș-balmeș.

În al nouălea rând, Lia Bugnar se joacă bine și cu clasicii, îi strecoară pe alde Cehov și Shakespeare în spectacol de n-ai treabă, ba chiar ne lasă pentru totdeauna o idee greu de combătut (și o redau în spiritul, nu în litera ei): existența pieselor lui Shakespeare este o dovadă suficientă a existenței lui Dumnezeu.

În al zecelea rând, Lia Bugnar însăși caută prin jocul său să-și pună în valoare partenerii de pe scenă. Spectacolele dumisale spun ceva despre calitățile sale de artist, dar această deschidere spre ceilalți spune ceva, încă mai important, despre calitățile sale de om întreg la cap și la inimă.

Îmi scot, din nou, pălăria.

NY2



04
/02
/15

În această iarnă, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit spectatorilor săi de toate vârstele o întâlnire specială cu personajele unei poveşti nemuritoare: Peter Pan de Laurenţiu Profeta (muzica) şi Eugen Rotaru (libretul). Premiera are loc vineri, 13 februarie 2015, de la ora 18:00, la Sala Mare a instituţiei (Calea Giuleşti, nr. 16).

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

03
/02
/15

Duminică, 8 februarie 2015, de la ora 20:00, , la Sala Mică a Naționalului bucureştean, iubitorii teatrului pot vedea spectacolul ”Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru.

03
/02
/15

Primul concert din februarie susţinut de Orchestra Naţională Radio, vineri, 6 februarie (19.00), este un prilej de a-l aplauda pe RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”.

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

03
/02
/15

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.“ - Ştefan Iordache. Într-o zi de 3 februarie (1941) se năştea actorul Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Prima săptămână din februarie aduce pe scenă trei spectacole excepționale, în regia lui Silviu Purcărete: „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, pe 3 februarie, „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, pe 4 februarie și „Oidip”, scenariul original și regia Silviu Purcărete, pe 5 februarie.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.