„Două liniuțe” – un test pentru cât de „însărcinat” cu așteptări e spectatorul
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-liniute-un-test-pentru-cat-de-insarcinat-cu-asteptari-e-spectatorul/

Construit pe baza unui text la prima vedere tezist (pentru o campanie împotriva avorturilor), spectacolul cu nume de test de sarcină regizat de Lia Bugnar e ca un experiment de laborator de chimie cu ingrediente din cele mai diferite, adesea aparent contradictorii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|8 martie 2019

Se râde despre tragedii personale, un prezervativ și o rochie au opinii pregnante iar emoțiile sunt adesea extrem de greu de categorisit. Rezultatul? Depinde nu doar de regizoare și actori, ci și de bagajul cu care vine fiecare spectator.

Lia Bugnar a regizat și joacă în mai multe spectacole la Teatrul Metropolis. Orice artist are inerente fluctuări în genialitatea și inspirația spectacolelor, însă de la spectacolele marca Lia Bugnar înveți, în timp, să te aștepți la ceva ce nu prea te așteptai. Nu face excepție nici acest spectacol, nu doar o comedie pe diferite nuanțe (de la un umor molipsitor la unul amar și pe alocuri  filozofic, cu incursiuni în ridicol și gaguri) ci și o poveste care, dacă te prinzi în jocul alambicatelor istorii ale personajelor, îți poate arăta cât de plin de așteptări ai venit la teatru. Mai bine spus – ai șanse să înveți cum să te expui unui spectacol de teatru fără pavăza propriilor tale așteptări și prejudecăți despre ce ar trebui să-ți dea un spectacol bun.

În cheie comică, despre realitățile dure, dar universale, precum avortul, violul și minciuna. Un semnal de alarmă asupra modului în care le ignorăm existența, cât și efectele” – această descriere a spectacolului poate crea o ușoară panică în mintea acelor spectatori care caută să își facă o impresie înainte de vizionare. Sau poate le sugerează altora un spectacol ușurel, slăbuț, care încearcă să facă o salată de emoții sperând că va prinde astfel în plasă ceva public. „Două liniuțe” nu e un spectacol care vă va agresa sensibilitatea sau opiniile despre avort, violență, relații de cuplu sau codul vestimentar. E un spectacol care creează emoție, amuzament și gânduri prelungite bine după căderea cortinei cu o singură condiție: să accepți să îți lași la garderobă certitudinile, opiniile ferme și așteptările despre cum ar trebui să fie, pentru tine, un spectacol bun.

Lasă-ți așteptările la garderobă

Ați fost de fapt avertizați de la început de Lia Bugnar: „Am ales titlul ăsta pentru că spectacolul în sine e un test. Am testat cât de mult poți face spectatorul să râdă pe marginea unor subiecte extrem de triste. (…) Spectatorul, dacă știi să-l iei cu tine, va râde de moarte, de naștere, de boală, de crimă, de singurătate, de nefericire” spune regizoarea. Mda, orice regizor o să spună câte-n lună și în stele ca să își laude marfa, nu? Nu. Nu aici. Descrierea a conturat perfect miza de la care pornește spectacolul și de fapt și concluzia la care ajunge. De fapt, nu e nimic nou aici: când momentul și contextul sunt potrivite, fiecare dintre noi poate și va ajunge să râdă de oricare din cele mai cutremurătoare evenimente posibile într-o viață de om. Pentru că așa reușim să supraviețuim. Miraculosul medicament numit haz de necaz reușește, în timp, nu doar să aducă alinare și vindecare unor traume insuportabile, ci reușește și să apropie oamenii, să îi facă să privească viața cu o inimă ceva mai ușoară și -în mod ideal- să le arate că nicio experiență nu e complet singulară, nici 100% de nedepășit.

De-a lungul orei și jumătate a spectacolului aflăm așadar povestea primei întâlniri a unui cuplu, doi tineri care s-au cunoscut pe Facebook și par complet stăpâni pe situație (nimic mai fals), Robert și Crina (Alexandru Nedelcu, care la început pare stângaci și neîncadrat în rol, pentru ca apoi să arate că de fapt se plimbă lejer printre emoții și momente încărcate, și Mihaela Mihăescu, care o joacă pe Crina cu multă delicatețe și un extrem de bogat discurs non-verbal și de expresii faciale). Povestea lor se întrepătrunde cu triunghiul amoros  format din Ricky, Tavi și Cami. Sare și piper și alte condimente adaugă din belșug și cele trei personaje inedite: Banca – placid, amuzant, emoționant, foarte uman (!) jucată de Lia Bugnar, prezervativul expirat ce poartă numele suav de Tichiuță (adus la viață, ca să spunem așa, în reprezentația prezentată aici de Radu Romaniuc) și Rochia cumpărată dintr-un butic parizian (interpretată cu aplomb de Irina Antonie cât de bine poate un actor să interpreteze o rochie?!-, care o joacă de asemenea și pe iubita foarte „blondă” a băiatului de cartier Ricky – Cătălin Babliuc).

Fiecare personaj se dovedește a fi o surpriză în desfășurare, la fel ca și actorii care îi interpretează. Cătălin Babliuc creează un Ricky – fante de cartier înhăitat cu lumea interlopă atât de intens și irezistibil încât mai că te temi să nu te aștepte la ieșire. Tavi (Anghel Damian) e un alt spilcuit, mai sentimental însă, care mătrășește limba română dar cugetă intens și simte profund (ceea ce îl face atât de comic încât chiar și Banca râde pe înfundate din colțul ei de scenă). Cum debitează el cugetări despre iubire, cuplu, viață, responsabilitate și sentimente, și cum îi răspunde Cami (Irina Antonie) creează unele dintre cele mai spumoase momente ale spectacolului, și râzi dar te și pune pe gânduri. (Un băiețaș de cartier agramat și o blondă cu creierul extrem de plat?!?! Ei bine da.). Iar Radu Romaniuc îl joacă nu doar pe expiratul și totuși respectabilul (?!) prezervativ , ci și pe unicul gând-forță din capul lui Cami, cel al măritișului, și reușește să te convingă că, da, chiar există dileme existențiale MULT mai mari decât oricare ale tale, spectatorule. De exemplu dilemele unui prezervativ, sau cele ale unui gând obsesiv…. curată cutie a Pandorei.

Ce gândesc despre noi și acțiunile noastre lucrurile de care ne folosim frecvent –  e un potențial gând atât de absurd încât poate deveni terifiant, într-o lume în care imaginea pe care ne-o construim, aparențele pe care le creăm și părerile lumii despre noi ne ocupă o grămadă de timp și energie. Personajele acestea contribuie la revelația faptului că tu, spectatorul stăpân pe situația comodă a scaunului și întunericului sălii de teatru, ești și posesorul unui bagaj măricel de așteptări și prejudecăți, pe care l-ai târât după tine în sala de spectacol. Așteptarea ca totul să se rezolve cumva (în ciuda unei crime, a unui viol, a unor doze uriașe de prostie sau violență), ca tu să pleci simțindu-te mai bine decât când ai venit, ca să îți fie foarte limpede dacă ți-a plăcut sau nu spectacolul, așteptarea ca emoția să fie emoție, râsul râs, tragedia tragedie.

Spectacolul Liei Bugnar chiar testează pe oameni vii care sunt dozele, rezultatele, efectele secundare și mai ales cele neașteptate ale medicamentului numit Umor. De fapt, același lucru îl face și Viața.

 

Două liniuțe

Text și regie: Lia Bugnar

Robert: Alexandru Nedelcu
Crina: Mihaela Mihaescu
Rochia/ Cami: Irina Antonie
Banca: Lia Bugnar
Tichiuță: Radu Romaniuc
Ricky: Anghel Damian
Tavi: Alexandru Nagy

www.teatrulmetropolis.ro

 

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.