Două portrete de Rembrandt restaurate vor fi expuse, alternativ, la Luvru şi Rijksmuseum
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-portrete-de-rembrandt-restaurate-vor-fi-expuse-alternativ-la-luvru-si-rijksmuseum/

După 18 luni de restaurare, două portrete pictate de maestrul olandez Rembrandt vor fi expuse, alternativ, pe perioade de cinci şi opt ani, la Luvru şi Rijksmuseum. Pictate în 1634, cele două tablouri au fost achiziţionate în comun în 2015 de Franţa şi Olanda pentru 160 de milioane de euro.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2018

Timp de un an şi jumătate, echipe de la Muzeul Luvru din Paris şi de la Rijksmuseum din Amsterdam au făcut cercetări despre tablouri înainte de a îndepărta cu grijă şase straturi din vechiul lac.

Graţie tehnicilor foarte sofisticate, precum scanarea cu ultraviolete şi cu raze X, restauratorii au descoperit că cei doi îndrăgostiţi au împărţit anterior aceeaşi pânză. Ei cred că pânza a fost împărţită în două înainte de a fi pictată.

Marten Soolmans, în vârstă de 20 de ani, şi Oopjen Coppit, de 22 de ani, au fost reprezentaţi pe o pânză dublă de mai mult de doi metri înălţime, privilegiu rezervat nobililor.

Căsătoriţi de peste un an, fiul unui negustor din Anvers ţine în mâna stângă o mănuşă din piele. Cu pântecele rotund căci era însărcinată cu primul lor copil, „Mona Lisa din Olanda”, aşa cum a fost supranumită de criticul francez Théophile Thoré, ea ţine în mână un evantai din pene negre şi patru rânduri de perle.

Tablourile „au fost fără îndoială pictate complet de Rembrandt până la cel mai mic detaliu”, a subliniat directorul geenral de la Rijksmuseum Taco Dibbits în timpul unei conferinţe de presă.

Altădată expuse într-o cameră, aceste tablouri, proprietatea fostei ramuri a familiei Rotschild din 1877, nu au fost arătate publicului decât o singură dată, în 1956, înainte de expunerea lor la Luvru în martie 2016.

Rezultatul acestei restaurări va fi accesibil la Rijksmuseum începând din 6 martie, într-o expoziţie intitulată „Înalta societate”, înainte de a fi prezentată din nou la Luvru.

Operele vor fi apoi expuse pe rând la Rijksmuseum şi la Luvru, pentru perioade de cinci ani mai întâi şi apoi de opt ani. Această alternanţă vine în urma unei interdicţii de împrumut în afara celor două spaţii.

Foto: Două portrete de Rembrandt – facebook

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

19
/10
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă demersul de a se multiplica și de a cuceri privitorii prin arta pe care o curatoriază, expune și susține, în spațiile proprii sau în cele prietene, cu o serie de evenimente programate până la finalul lunii octombrie.