Două povești teribile despre Israel. Care este cartea lunii martie?
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-povesti-teribile-despre-israel-care-este-cartea-lunii-martie/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|1 aprilie 2018

Israel. O lume stranie, misterioasă, și doi scriitori care militează pentru pace. Ayelet Gundar-Goshen, o scriitoare de 36 de ani, premiată de la primul roman publicat, „O noapte, Marcovici”, cu Premiul Sapir, și făcând furori cu cel de-al doilea roman, „Trezirea leilor”, și el premiat și inclus de The New York Times și The Guardian pe lista celor mai bune cărți. Și David Grossman, celebrul scriitor israelian, născut în Ierusalim, în 1954, care în acest an a primit Premiul Israel pentru Literatură, iar anul trecut, Man Booker International Prize. La acest început de an, pe piața editorială din România se întâlnesc două cărți scrise de ei, „Trezirea leilor”, al doilea roman al lui Ayelet Gundar-Goshen, apărut în colecția Babel a Editurii Nemira, și „Cineva cu care să fugi de-acasă”, de David Grossman, publicat acum în colecția Biblioteca Polirom. Două romane care vorbesc despre realitatea Israelului acestui început de secol, două perspective total diferite, asupra aceleiași lumi.

„Trezirea leilor” sau noaptea conștiinței

Ayelet Gundar-Goshen a studiat psihologia la Universitatea din Tel-Aviv și a lucrat ca jurnalistă, apoi a studiat cinematografia și a început să scrie scenarii. Și nu par deloc întâmplătoare toate aceste preocupări atunci când îi citești cărțile. „Trezirea leilor” are reale calități cinematografice, este scris pe alocuri cu verva stilului jurnalistic și trădează acel gen de observare a realității pe care jurnalismul de calitate îl are, iar studiul psihologiei îi permite să construiască unele dintre cele mai interesante și puternice personaje din literatura israeliană și din literatura lumii din ultimele decenii, realizând reale studii psihologice în acest al doilea roman.

„Trezirea leilor” s-a născut, așa cum povestea într-un interviu, dintr-o întâmplare personală. În timpul unei călătorii în India a întâlnit un israelian care a dat cu mașina peste un indian și nu s-a oprit… „Trezirea leilor” se deschide cu un episod similar. Un israelian, medic neurochirurg, se plimbă noaptea, după o zi grea la spital, cu jeepul prin deșert și lovește un eritreean refugiat. În jur nu e nimeni, iar el alege să fugă de la locul accidentului. „Când e vorba de cineva care arată altfel decât tine și ești sigur că nu te-a văzut nimeni – mi-am dorit ca fiecare cititor să se pună în această situație și să se întrebe dacă e sigur că el nu ar fi făcut la fel”. Ei bine, de aici pornește una dintre cele mai puternice și mai bine scrise povești din literatura contemporană.

„Tocmai își spunea că e cea mai frumoasă lună pe care a văzut-o vreodată, când l-a lovit pe omul acela. Iar în prima clipă după ce l-a lovit, a continuat să se gândească la lună, dar s-a oprit brusc, ca o lumânare pe care o stingi”. Așa începe „Trezirea leilor”. „Aude ușa jeepului deschizându-se și știe că el e cel care a deschis-o, el e cel care iese acum afară. Dar acțiunea asta era legată de trupul lui într-un mod atât de șubred, ca limba care se plimbă pe gingiile amorțite după o anestezie, totul e acolo, dar altfel. Picioarele călcau pe pietrișul deșertului, auzea clac, clac, la fiecare pas, iar zgomotul îi dovedea că se deplasează. Undeva, la capătul pașilor, îl aștepta omul pe care îl lovise; de aici nu-l poate vedea, dar el este acolo, încă un pas și e acolo. Piciorul este deja în aer, dar încetinește, încearcă să oprească pasul următor, cel final, acela după care nu va mai avea nici o altă soluție decât să se uite la omul care zace pe marginea drumului. Dacă ar putea să oprească acest pasul, să-l înghețe, dar nu poate, așa cum nu poate îngheța clipa dinainte, acea clipă în care jeepul l-a lovit omul care mergea pe marginea drumului. Și numai următorul pas va dovedi dacă mai este om sau s-a transformat deja în altceva… Simplul gând face să-i înghețe piciorul în aer, în mijlocul pasului, pentru că este posibil să descopere că omul care mergea nu mai este un om care merge, ci doar coaja unui om, o coajă sfărâmată și goală. Iar dacă omul care zace acolo nu mai este om, nici nu-și poate imagina ce se va alege de omul care stă în acum picioare, tremurând, și care nu mai e în stare să ducă până la capăt un ultim, simplu pas. Ce se va întâmpla cu el?”

Din acest punct începe un tăvălug care-i va schimba viața cu totul și care-l va modifica pe el total. Cartea, dincolo de extraordinarele calități ale scriiturii, e construită ca un thriller și povestea merită descoperită și savurată la fiecare pas. Așadar, n-am să stric plăcerea poveștii, ci am să dezvălui doar pe scurt planul scriitoarei. Care, în această poveste despre viață, moarte, refugiați, datorie, familie, iubire, atracție, pune, de fapt, diagnosticul unei lumi. Dacă Israel ar fi pacientul dvs, ce diagnostic i-ați pune, este întrebată într-un interviu Ayelet Gundar-Goshen. „Stres post-traumatic sever”, răspunde ea, iar „Trezirea leilor” analizează un mic fragment, o mică parte a acestei lumi bolnave. „Noi, israelienii, avem tendința să uităm că suntem un popor de refugiați”. Și despre această teribilă condiție a refugiatului va fi vorba, cel puțin în planul de suprafață al romanului. Căci singurătatea din momentul accidentului din noaptea cu cea mai frumoasă lună a fost o păcăleală. Iar medicul Eitan Green va descoperi curând că acolo, în deșert, mai fusese cineva. Superba văduvă a celui ucis în accident. Și din acest moment va începe o poveste despre ură și atracție, despre șantaj și jurământul lui Hipocrat, în care Eitan se va trezi prins iremediabil. Viața i se schimbă cu totul, pentru că nopțile, în schimbul crimei, îi va trata eritreeni într-un spital improvizat. Relația cu soția – culmea ironiei, ea este anchetatoarea cazului… –, cu copiii, cu toată lumea se va modifica radical. Iar scriitoarea analizează cu o reală minte de psiholog felul cum se surpă relația perfectă dintre doi oameni. Construit pe mai multe voci, romanul sondează și copilăria lui Liat, soția lui, și copilăria lui Eitan, și viața lui Sirkit, femeia eritreeană care duce în spate povara unei vieți ireale, începută într-un sat de pescari, continuată pe un drum infernal spre Israel și într-o căsnicie chinuitoare și trăită acum spălând podeaua într-un restaurant din Israel și cultivând… trandafiri, undeva lângă baraca în care doarme alături de alți refugiați.

Ayelet Gundar-Goshen își conduce personajele cu o mână sigură și nicăieri în întregul roman nu simți vreo clipă că ceva ar fi disonant.

Droguri și artă în subteranele Ierusalimului

De partea cealaltă, romanul lui David Grossman, „Cineva cu care să fugi de-acasă”, un roman publicat în anul 2000, care a cunoscut între timp o ecranizare, un roman despre viața subterană a Ierusalimului.

David Grossman, care a câștigat pentru acest roman Sapir Prize, nu-și pierduse încă la momentul la care scria acest roman, fiul, în războiul împotriva căruia el a continuat să militeze, vorbind despre frica permanentă în care trăiesc și despre teribila spaimă care se lasă ca un abur greu de câte ori se naște un copil în Israel, pentru că imediat se face socoteala în câți ani va trebui să intre în armată… Despre moartea fiului său și despre povara suferinței avea să vorbească în „Până la capătul pământului”.

„Cineva cu care să fugi de-acasă” e într-adevăr un roman foarte cinematografic. E povestea unor adolescenți care ajung să se cunoască într-o poveste stranie, în care se dezvăluie tot felul de locuri și de personaje ciudate. Din nou avem de-a face cu un fel de thriller și, din nou, povestea merită savurată pe de-a-ntregul. Aici, David Grossman creează un univers subteran într-un Ierusalim al artiștilor de stradă și al drogurilor, în care tinerii evadează de-acasă și intră în lumi paralele.

Construit ca un fel de călătorie inițiatică, în care câinele Dinca îl conduce pe tânărul Asaf înspre miezul vieții adevăratei lui stăpâne, adolescenta Tamar, care intră de bună-voie într-o aventură periculoasă, pentru a-și salva fratele, pe Șai, genialul Șai cel dependent de droguri. Iar povestea îndrăgostirii lui Asaf de Tamar, fata cu voce de aur, care cântă pe străzi și trăiește doar pentru a cânta, începe cu mult înainte ca el s-o vadă. Îi simte prezența, îi urmează traseele zilnice, îi descoperă prietenii ciudați și generozitatea care o face să se întoarcă mereu la ei, îi retrăiește hălci întregi din viață, citindu-i jurnalul și, în cele din urmă, o găsește.

E extraordinară scena în care o descoperă pe călugărița din Grecia, Teodora, cea închisă de 50 de ani într-un turn, de unde a refuzat să coboare, asumându-și destinul – Teodora a rămas singură pe lume căci insula în care ea s-a născut a fost înghițită de ape și singurele imagini ale acelui loc au rămas doar în mintea ei. Numai că, în ciuda frumuseții ei absolute, această superbă poveste pare cumva lipită în romanul lui David Grossman…

Romanul are în centru această piață subterană de artiști geniali, care trăiesc într-un fel de spital dezafectat și își oferă serviciile, obligați, unui grup mafiot. Descrierea acestui spațiu tarkovskian este probabil cel mai mare atu al cărții, altminteri întreaga poveste nu scapă de un aer de artificialitate. Iar străzile Ierusalimului, în ciuda faptului că Asaf și Dinca le colindă bezmetic, aproape că rămân nevăzute…

Decizia

Pentru curajul cu care îi așază cititorului în față întrebări incomode, pentru excelenta analiză a unei societăți în care valorile se schimbă în funcție de context, pentru felul cum sondează ființa umană pusă față în față cu moartea, cu vinovăția, cu propria conștiință, pentru felul cum analizează disoluția unui cuplu, pentru felul cum urmărește modul în care se naște atracția sexuală, pentru extraordinara capacitate de observare a detaliului, Ziarul Metropolis declară „Trezirea leilor” de Ayelet Gundar-Goshen, publicată la Editura Nemira câștigătoarea duelului și cartea lunii martie.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.