Două proiecte care au beneficiat de sprijinul programului FILM+ au premiera la TIFF 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-proiecte-care-au-beneficiat-de-sprijinul-programului-film-au-premiera-la-tiff-2021/

Cinci tineri cineaşti care au participat în programul FILM+ îşi prezintă filmele la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august), în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc. Două dintre proiecte au beneficiat de sprijin direct în cadrul programului.

Un articol de Petre Ivan|20 iulie 2021

Lungmetrajul documentar „Omul cu umbra”, regizat de Dragoș Hanciu, participant cu acest proiect la modulul Work in Progress ediția 5 (2020) va avea premiera la TIFF 2021 pe 29 iulie, de la ora 22:00, la UBB Open Air, a doua proiecție fiind programată pe 31 iulie, de la 10:30 la Cinema Victoria. În centrul poveștii se află Gheorghe Blondă, tehnicianul laboratorului foto analog de la departamentul de film al UNATC București, care, sub semnul modernizării, urmează să fie înlocuit de noua conducere, punând capăt carierei sale de-o viață.

În procesul filmării acestui documentar hibrid observațional și participativ, Jorj pornește o prietenie neașteptată cu regizorul. În paralel cu protestele anticorupție din 2017 din România, filmul propune o privire umanistă asupra unei instituții care funcționează ca o oglindă a autorităților care conduc țara. Lupta lui Jorj de a-și păstra slujba devine o chestiune de viață și de moarte, mai mult decât o tranziție tehnologică așa cum o motivează conducerea universității.

Scurtmetrajul musical „Trecut de ora 8”, scris, regizat și montat de Alex Pintică – participant cu acest proiect la modulul Producție al primei ediții FILM+ (2016) – are, de asemenea, premiera în Zilele Filmului Românesc (29 iulie de la 21:45 la Iulius Parc Open Air, 30 iulie la Cinema Dacia Mănăștur de la ora 18:00 și 31 iulie de la ora 13:00 la Cinema Florin Piersic).
Când inimile lor nu mai bat la unison, Andrei și Roxana speră la altceva cu altcineva, aşa că organizează o cină între prieteni, într-o seară, trecut de ora opt.

Echipa FILM+ felicită trei alți cineaști, foști participanți ai programului, pentru noile lor realizări. Andra Hera (participantă la modulul Producție, FILM+ ediția 3, 2018, cu scurtmetrajul „Fructe”) debutează în lungmetraj cu documentarul „În mijlocul meu, vocea. Denisse Conn Tubacu (participantă la modulul Work in Progress în cadrul primei ediții FILM+, 2016) este autoarea scurtmetrajului „Carmen de bezea”. Iar „În numele tatălui”, cel mai nou scurtmetraj scris și regizat de Vladimir Dembinski (participat la modulul Producție FILM+ ediția , 2019, cu proiectul „Duckadam”) va avea premiera națională în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

FILM+, programul de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, invită cineaștii la început de carieră din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova să își înscrie proiectele la cea de-a VI-a ediție (2021-2022).
Înscrierile se pot face online, prin completarea formularelor online de pe site-ul FILM+, până pe 25 iulie! https://film-plus.ro/how-to-apply/.
FILM + sprijină realizatorii de film care nu au debutat încă în lungmetraj și care au un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj în derulare.
Rezultatele selecției vor fi anunțate în doua jumătate a lunii septembrie.

FILM+ este singurul proiect românesc și din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artiști proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, folosind experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie.

Programul FILM+ a fost inițiat în anul 2016 de o echipă de cineaști, formată din directoarea de imagine Ana Drăghici, Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, regizorul Paul Negoescu și producătoarea Anamaria Antoci, cu scopul de a reuni resurse și expertiză în cadrul unei platforme de colaborare ce vine în sprijinul realizatorilor de film.

 

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.