Două proiecte care au beneficiat de sprijinul programului FILM+ au premiera la TIFF 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-proiecte-care-au-beneficiat-de-sprijinul-programului-film-au-premiera-la-tiff-2021/

Cinci tineri cineaşti care au participat în programul FILM+ îşi prezintă filmele la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august), în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc. Două dintre proiecte au beneficiat de sprijin direct în cadrul programului.

Un articol de Petre Ivan|20 iulie 2021

Lungmetrajul documentar „Omul cu umbra”, regizat de Dragoș Hanciu, participant cu acest proiect la modulul Work in Progress ediția 5 (2020) va avea premiera la TIFF 2021 pe 29 iulie, de la ora 22:00, la UBB Open Air, a doua proiecție fiind programată pe 31 iulie, de la 10:30 la Cinema Victoria. În centrul poveștii se află Gheorghe Blondă, tehnicianul laboratorului foto analog de la departamentul de film al UNATC București, care, sub semnul modernizării, urmează să fie înlocuit de noua conducere, punând capăt carierei sale de-o viață.

În procesul filmării acestui documentar hibrid observațional și participativ, Jorj pornește o prietenie neașteptată cu regizorul. În paralel cu protestele anticorupție din 2017 din România, filmul propune o privire umanistă asupra unei instituții care funcționează ca o oglindă a autorităților care conduc țara. Lupta lui Jorj de a-și păstra slujba devine o chestiune de viață și de moarte, mai mult decât o tranziție tehnologică așa cum o motivează conducerea universității.

Scurtmetrajul musical „Trecut de ora 8”, scris, regizat și montat de Alex Pintică – participant cu acest proiect la modulul Producție al primei ediții FILM+ (2016) – are, de asemenea, premiera în Zilele Filmului Românesc (29 iulie de la 21:45 la Iulius Parc Open Air, 30 iulie la Cinema Dacia Mănăștur de la ora 18:00 și 31 iulie de la ora 13:00 la Cinema Florin Piersic).
Când inimile lor nu mai bat la unison, Andrei și Roxana speră la altceva cu altcineva, aşa că organizează o cină între prieteni, într-o seară, trecut de ora opt.

Echipa FILM+ felicită trei alți cineaști, foști participanți ai programului, pentru noile lor realizări. Andra Hera (participantă la modulul Producție, FILM+ ediția 3, 2018, cu scurtmetrajul „Fructe”) debutează în lungmetraj cu documentarul „În mijlocul meu, vocea. Denisse Conn Tubacu (participantă la modulul Work in Progress în cadrul primei ediții FILM+, 2016) este autoarea scurtmetrajului „Carmen de bezea”. Iar „În numele tatălui”, cel mai nou scurtmetraj scris și regizat de Vladimir Dembinski (participat la modulul Producție FILM+ ediția , 2019, cu proiectul „Duckadam”) va avea premiera națională în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

FILM+, programul de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, invită cineaștii la început de carieră din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova să își înscrie proiectele la cea de-a VI-a ediție (2021-2022).
Înscrierile se pot face online, prin completarea formularelor online de pe site-ul FILM+, până pe 25 iulie! https://film-plus.ro/how-to-apply/.
FILM + sprijină realizatorii de film care nu au debutat încă în lungmetraj și care au un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj în derulare.
Rezultatele selecției vor fi anunțate în doua jumătate a lunii septembrie.

FILM+ este singurul proiect românesc și din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artiști proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, folosind experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie.

Programul FILM+ a fost inițiat în anul 2016 de o echipă de cineaști, formată din directoarea de imagine Ana Drăghici, Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, regizorul Paul Negoescu și producătoarea Anamaria Antoci, cu scopul de a reuni resurse și expertiză în cadrul unei platforme de colaborare ce vine în sprijinul realizatorilor de film.

 

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.