Două săptămâni de filme în aer liber, în Parcul Tăbăcăriei din Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-saptamani-de-filme-in-aer-liber-in-parcul-tabacariei-din-constanta/

Evenimentul „Filme în aer liber” revine la Constanţa, pentru un nou sezon de cinema în aer liber, în Parcul Tăbăcăriei, între 4 şi 16 august.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2020

Pe lângă cele 16 titluri din selecția oficială, constănțenii vor avea ocazia să participe la mai multe spectacole de percuție, jonglerii, dansuri cu led etc. Proiecțiile de film încep la ora 21:30 iar intrarea este liberă.

Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Filme în aer liber la Constanța oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.

Prima săptămână (4-9 august) este dedicată filmului de comedie.

Astfel, publicul va putea urmări pe marele ecran din Parcul Tăbăcăriei, următoarele filme premiate la Oscaruri sau Globurile de Aur: MAREA HOINĂREALĂ (Oh, Brother, where art thou), regizat de Joel Coen, cu George Clooney, John Goodman și John Turturro în rolurile principale, WALK THE LINE – POVESTEA LUI JOHNNY CASH, regizat de James Mangold, cu Joaquin Phoenix și Reese Witherspoon, LA VIE EN ROSE – povestea vieții lui Edith Piaf, regizată de Olivier Dahan, cu Marillon Cotillard și Gerard Depardieu, îndrăgitul musical GREASE, în regia lui Randal Kleiser, cu John Travolta și Olivia Newton-John, MOULIN ROUGE, în regia lui Baz Luhrmann, cu Ewan McGregor și Nicole Kidman iar săptămâna se încheie cu un musical pentru întreaga familie – MARY POPPINS, regia Robert Stevenson, cu Julie Andrews, Dick Van Dyke.

Cea de-a doua săptămână (11-16 august) este dedicată filmelor pline de magie și debutează cu ARIZONA DREAM (r. Emir Kusturica), cu Johnny Depp și Faye Dunaway, urmat tot de un film cu Johnny Depp și Juliette Binoche, CHOCOLAT, regizat de Lasse Hallström. Joi urmează STARDUST, în regia lui Matthew Vaughn, cu Claire Danes, Charlie Cox, Sienna Miller, Michelle Pfeiffer, programul se continuă cu unul dintre cele mai iubite filme europene, AMÉLIE, regia Jean-Pierre Jeunet, cu Audrey Tautou în rolul principal. Penultimul film din selecție este THE DARK KNIGHT, regia Christopher Nolan, cu Christian Bale și Heath Ledger.

Filme în aer liber la Constanța se încheie cu un nou film pentru copii și familie, animația irlandeză BRENDAN ȘI SECRETUL DIN KELLS, în regia lui Tomm Moore.

Muzica și magia coboară de pe marele ecran direct în fața lui, dat fiind că pe lângă proiecțiile de film, spectatorii vor mai avea parte de multe alte activități:

7 august, 19:30-21:30 Spectacol de jonglerie

7 august, 20.45 – 21.30 Spectacol de percuție cu Bălașa Percussion Group

8 august, 18.30 – 21.30 Spectacol LED Robots

9 august, 20.45 – 21.30 Spectacol de magie Teo Magic Show

14 august, 18.30 – 21.30 Spectacol cu animatori pe picioroange

15 august, 21:15-21:30 Spectacol Led dance, UV Led POI, Mirror Man

16 august, 20.45 – 21.30

9 august, 20.45 – 21.30 Spectacol de magie Teo Magic Show

Detalii despre filme, activități și programul complet al evenimentului pe site-ul filmeinaerliber.ro.

Foto: Arizona Dream

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.