Două spectacole pe texte de excepţie transmise online de Teatrul Bulandra!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-spectacole-pe-texte-de-exceptie-transmise-online-de-teatrul-bulandra/

Se dovedeşte că atât pentru spectatorii din Bucureşti, din România dar şi pentru românii de pe toate meridianele lumii, vizionarea online a spectacolelor Teatrului Bulandra – pe pagina oficială de Facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro – devine deja o binevenită evadare din impunerile acestei perioade.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2020

Spectacole celebre pe texte importante ale literaturii universale, actori mari, regizori de renume și spectatori de excepție, acestea sunt ingredientele săptămânilor teatrale marca Bulandra mutate în online.

Astfel, miercuri, 8 aprilie, la ora 19.00, este programat spectacolul Marmură de Iosif Brodski ( Premiului Nobel ), pus în scenă de Yuri Kordonsky, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea.

Despre lucrul cu actorii și textul ales, regizorul Yuri Kordonsky scria: “Îmi doresc din tot sufletul ca acest text să fi fost o provocare pentru actori. Am putut monta piesa aceasta, fiindcă ambii actori sunt intelectuali; ei au şi transmit puternic emoţia, dar au şi nişte minţi minunate, cu experienţă şi cunoştinţe despre istorie, ei înşişi fiind martori direcţi ai unor cataclisme istorice, martorii evenimentelor care au avut loc aici în ultimele decenii, evenimente care au schimbat faţa lumii. Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în ARTĂ. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski…” 

Însemnările unui necunoscut, după F. M. Dostoievski, dramatizarea Ion Cojar și regia Alexandru Darie, este doilea spectacol care se va transmite online – pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro –  sâmbătă, 11 aprilie, ora 19.00.

Însemnările unui necunoscut e un spectacol de performanţă cu interpreţi de performanţă, genul de producţie care recomandă cel mai deplin o echipă, o trupă, un teatru, genul de montare care coagulează talente, catalizează energii nebănuite.” scria  Răzvana Niță pe site-ul port.ro

Un spectacol despre care încă se mai vorbește pus în scenă de regizorul de uriaș talent care a fost Alexandru Darie, cu actorii: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu și Ion Besoiu, Alexandru Potoceanu, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Gheorghe Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru, Matei Constantin.

Două montări speciale dedicate spectatorilor care gustă teatrul de calitate și interpretările de excepție, două texte care se adresează atât minții cât și sufletului, două spectacole la care spectatorii români de pe tot globul pot asista online ca și cum ar fi în sală, două producții marca Bulandra.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.