Două spectacole pe texte de excepţie transmise online de Teatrul Bulandra!
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-spectacole-pe-texte-de-exceptie-transmise-online-de-teatrul-bulandra/

Se dovedeşte că atât pentru spectatorii din Bucureşti, din România dar şi pentru românii de pe toate meridianele lumii, vizionarea online a spectacolelor Teatrului Bulandra – pe pagina oficială de Facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro – devine deja o binevenită evadare din impunerile acestei perioade.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2020

Spectacole celebre pe texte importante ale literaturii universale, actori mari, regizori de renume și spectatori de excepție, acestea sunt ingredientele săptămânilor teatrale marca Bulandra mutate în online.

Astfel, miercuri, 8 aprilie, la ora 19.00, este programat spectacolul Marmură de Iosif Brodski ( Premiului Nobel ), pus în scenă de Yuri Kordonsky, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea.

Despre lucrul cu actorii și textul ales, regizorul Yuri Kordonsky scria: “Îmi doresc din tot sufletul ca acest text să fi fost o provocare pentru actori. Am putut monta piesa aceasta, fiindcă ambii actori sunt intelectuali; ei au şi transmit puternic emoţia, dar au şi nişte minţi minunate, cu experienţă şi cunoştinţe despre istorie, ei înşişi fiind martori direcţi ai unor cataclisme istorice, martorii evenimentelor care au avut loc aici în ultimele decenii, evenimente care au schimbat faţa lumii. Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în ARTĂ. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski…” 

Însemnările unui necunoscut, după F. M. Dostoievski, dramatizarea Ion Cojar și regia Alexandru Darie, este doilea spectacol care se va transmite online – pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro –  sâmbătă, 11 aprilie, ora 19.00.

Însemnările unui necunoscut e un spectacol de performanţă cu interpreţi de performanţă, genul de producţie care recomandă cel mai deplin o echipă, o trupă, un teatru, genul de montare care coagulează talente, catalizează energii nebănuite.” scria  Răzvana Niță pe site-ul port.ro

Un spectacol despre care încă se mai vorbește pus în scenă de regizorul de uriaș talent care a fost Alexandru Darie, cu actorii: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu și Ion Besoiu, Alexandru Potoceanu, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Gheorghe Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru, Matei Constantin.

Două montări speciale dedicate spectatorilor care gustă teatrul de calitate și interpretările de excepție, două texte care se adresează atât minții cât și sufletului, două spectacole la care spectatorii români de pe tot globul pot asista online ca și cum ar fi în sală, două producții marca Bulandra.

26
/09
/14

Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, va părăsi Muzeul Naţional George Enescu (în patrimoniul căruia se află) şi va pleca la drum întâi prin parcurile bucureştene, apoi prin satele României, pentru a reveni la Braşov şi apoi la Bucureşti într-un recital de gală ce va avea loc la Sala Radio.

26
/09
/14

Ştiaţi că într-o zi de 26 septembrie (2008) s-a stins din viaţă îndrăgitul actor Paul Newman, câştigător, printre altele, al unui premiu Oscar, a trei premii Globul de Aur, al unui premiu Bafta şi al unui Emmy?

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

25
/09
/14

Între 28 septembrie și 24 octombrie, violoncelistul Răzvan Suma desfășoară turneul ,,Vă place tango?”. Este o continuare a tradiţiei instaurate de artistul român de a propune publicului o provocare artistică în fiecare toamnă, în anii precedenţi aceasta fiind formulată sub titlurile „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

24
/09
/14

Jurnaliști puși în situații extreme, soldați reîntorși din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunități de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbații la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secțiuni, Competiția Internațională, a celei de-a VI-a ediții a Comedy Cluj.

24
/09
/14

Festivalul Naţional de Teatru prezintă în premieră în România spectacolul „Donka – O scrisoare către Cehov”, text şi regie Daniele Finzi Pasca, o producţie a Companiei Finzi Pasca, Elveţia şi a Festivalului Internaţional de Teatru Cehov, coproducător Théâtre Vidy – Lausanne.

24
/09
/14

Planşa, Productia independenta DaKINO Production si DIUD Film, surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putinţă, de îndragostiţii pasionaţi de scrimă.”Planşa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrima, un sport al minţii şi al trupului, al controlului şi al anticipării exacte a intenţiilor adversarului.