Două zile până la concertul Anouar Brahem Quartet la Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-zile-pana-la-la-concertul-anouar-brahem-quartet-la-jazz-night-out/

Anouar Brahem Quartet concertează joi, 12 mai la Sala Radio în cadrul proiectului Jazz Night Out. Categoriile de bilete II şi III sunt  deja sold out şi mai sunt foarte puţine bilete în vânzare la categoria I.

Un articol de Liliana Matei|10 Mai 2016

Anouar Brahem va prezenta publicului cel mai recent album al său, ”Souvenance” apărut la prestigioasa casă de discuri ECM. Maestrul tunisian al oud-ului propune de această dată un proiect pe cât de altruist pe atât de personal, o muzică sensibilă, pasională și convingătoare.

Albumul ”Souvenance” este, în același timp, o extensie și o îndrăzneață delimitare de tradiția pe care oud-ul o reprezintă, Anouar Brahem poziționându-se suveran între respectul față de instrumentul său străvechi și dorința de a inova. Artistul reușește să desprindă muzica arabă de barierele tradiției și să o introducă în actualitate, în prezentul generației sale, reconfirmând astfel oud-ul ca un simbol al continuității culturale.

Cel mai recent album al lui Anouar Brahem presupune și o formulă inedită de prezentare, alături de el evoluând pe scenă muzicienii Franҫois Couturier la pian, Klaus Gesing la saxofon sopran și bass clarinet și Björn Meyer la bas electric.

Program 

Concertul Anouar Brahem Quartet -Souvenance are loc pe 12 mai, ora 20’00 la Sala Radio din București.  Evenimentul este susținut de Sensiblu și AVstore- Magazin specializat de echipamente HIFI și CINEMA.
Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Bilete

Biletele rămase în vânzare pentru acest eveniment costă 175 de lei și pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) , online pe  www.eventim.ro și în seara concertului de la punctul de vânzare Eventim, de la Sala Radio.

Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.

25
/06
/19

Se împlinesc astăzi 10 ani de la moartea lui Michael Jackson (29 august 1958 – 25 iunie 2009). Supranumit "regele muzicii pop", artistul s-a stins din viață la vârsta de 50. În pofida scandalurilor sexuale în care i-a fost implicat numele, popularitatea lui Michael Jackson a rămas aceeași și la un deceniu de la dispariția sa,  experţii fiind de părere că moştenirea sa muzicală va dăinui.

18
/06
/19

După TIFF 2019, continuăm experiența de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât și off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, care va avea loc în week-end-ul 21 - 23 iunie la Verde Stop Arena din București.

18
/06
/19

LP, vedeta rock arhetipală cu un stil inconfundabil, care s-a făcut cunoscută pretutindeni cu hitul“Lost On You“, va reveni pentru a treia oară în București, pe 24 iunie, la Arenele Romane, cu un turneu ce promovează cel de-al cincilea album al său, Heart to Mouth. Concertul este organizat de Events. Delia Rus va cânta în deschiderea concertului

18
/06
/19

La o oră destul de matinală (10:00 a.m.) pentru nopțile albe sau cel puțin târzii ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, la conferința FITS moderată de Octavian Saiu la Librăria Habitus au descins doi domni cu o prezență impresionantă (și călcătură apăsată în pură tradiție britanică), uniforme roșu aprins (mai precis roșu colonial) bogat ornamentate: David Stephenson și David Barlow, toboșari ai Yorkshire Volunteers Band.

17
/06
/19

Neamț Music Festival anunță că în ediția sa din acest an dedică o zi specială Festivalului Internațional George Enescu. Piatra Neamț se alătură, astfel, celorlalte 10 orașe din țară care participă în acest an în cea mai extinsă ediție a Festivalului George Enescu de până acum, celebrând bucuria muzicii în spiritul moștenirii lăsate de marele compozitor român, George Enescu.

07
/06
/19

VAMA a lansat cel mai nou single al formației, Pe de rost. Versurile cântecului, construite din perspectiva unui elev de liceu, au fost inspirate de o întâlnire întâmplătoare dintre Tudor Chirilă și o elevă din clasa a 8-a, care a venit să-i ceară un autograf. Intrând în vorbă cu ea, Tudor a întrebat-o în treacăt dacă mai au de învățat pe de rost comentariile la română și, spre surprinderea lui, răspunsul a fost afirmativ.

Page 4 of 135« First...23456...102030...Last »