Douăsprezece scurtmetraje românești, în competiție la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/douasprezece-scurtmetraje-romanesti-in-competitie-la-anonimul/

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 8 – 14 august 2022, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2022

Programul ANONIMUL 2022 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.

Mai mult de 400 de scurtmetraje din 50 de țări au fost înscrise în competițiile de scurtmetraj internațional și scurtmetraj românesc ANONIMUL 19, iar selecția aparține criticului de film Ionuț Mareș.

„Competiţia de scurtmetraje româneşti de anul acesta aduce împreună cineaşti consacraţi şi tineri la început de drum (unii încă studenţi!). Drame de cuplu sau de familie şi reflecţii politice despre trecut, la care se adaugă şi puţină comedie. Poveşti plasate deopotrivă în spaţii urbane şi rurale, dar şi în lumea deloc uşoară a românilor aflaţi la muncă străinătate. Căutări reuşite în zona realistă şi exerciţii îndrăzneţe de stil. O selecţie diversă, dar unită prin ambiţia fiecărui cineast de a găsi forma justă pentru a-şi exprima preocupările artistice”, spune selecționerul Ionuț Mareș.

Peste 80 filme au fost înscrise în competiția de scurtmetraj românesc la ANONIMUL IFF. Au fost selectate 12 titluri: „Arta înșelăciunii” – regia Adrian Sitaru; „Aurică, viață de câine” – regia Mihai Dragolea; „Casa noastră” – regia Bogdan Alexandru; „Corri și Willi” – regia Tudor Pojoni; „Cum se întinde un nor spre altul” – regia Daniel Popa; „Extravaganzia mare, blat subțire, sos iute” – regia Andrei Redinciuc; „Fragmentări” – regia  Miruna Minculescu; „În numele tatălui” – regia Vladimir Dembinski; „Planuri de vacanță” – regia Alexandru Mironescu; „Potemkiniștii” – regia Radu Jude; „Stille Post” – regia Brigitta Kanyaro; „The Story of Wedding Balloon” – regia Radu C. Barbu.

Dintre cele 12 producții selectate, publicul va alege – prin vot – câștigătorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de euro, în timp ce Fundația Anonimul va alege din competițiile de scurtmetraj românesc și internațional câștigătorul Premiului „Ovidiu Bose Paștină”, în valoare de 1.000 de euro.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.